-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:50
No menu items!

CFR Călători: 17 trenuri vor circula suplimentar de Paşte şi de 1 Mai

spot_img

trenuri-Inter Regio

Nu mai puțin de 17 trenuri Regio şi InterRegio vor circula suplimentar începând de joi până pe 5 mai, cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi 1 Mai, însă, în unele zile libere din această perioadă, unele trenuri nu vor circula.

Reprezentanții CFR Călători au avertizat luni că, în perioadele menționate, cererea de bilete este mare. De aceea le recomandă pasagerilor să achiziţioneze din timp legitimaţiile de călătorie, în special pentru trenurile de lung parcurs, care au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă.

Astfel, până la sfârşitul lunii aprilie, vor circula suplimentar următoarele trenuri: în zilele de joi – 17 aprilie şi luni – 21 aprilie – IR 1736 Cluj-Napoca (pl. 07.40) – Teiuş – Sibiu – Râmnicu Vâlcea (sos. 13.59) şi IR 1737 Râmnicu Vâlcea (pl. 15.15) – Sibiu – Teiuş – Cluj-Napoca (sos. 21.55 ), sâmbătă, 19 aprilie – IR 12653 Bucureşti Nord (pl. 21.30) – Paşcani (pl. 03.50) – Târgu Frumos – Iaşi (sos 04.53), pe distanţa Bucureşti Nord – Paşcani IR 12653 este ataşat la trenul IR 1653 Bucureşti Nord – Paşcani – Vatra Dornei Băi, luni, 21 aprilie – IR 11091 Bucureşti Nord (pl. 12.15) – Craiova (sos. 15.45), R 2085 Craiova (pl. 14.15) – Filiaşi (pl. 15.13) – Petroşani (sos. 18.33) şi R 2086 Petroşani (pl. 19.15) – Filiaşi (pl. 22.51) – Craiova (sos. 23.36), marţi, 29 aprilie – R 13804 Feteşti (pl. 22.00) – Lehliu – Bucureşti Nord (sos. 23.59).

În plus, vor circula suplimentar în perioada 29/30 aprilie – 03/04 mai – IR 1696/-1 Timişoara Nord (pl. 22.10) – Bucureşti Nord (pl. 07.50) – Constanţa (pl. 11.05) – Mangalia (sos. 12.29), IR 1822/-1 Arad (pl. 18.55) – Bucureşti Nord (pl. 06.20) – Constanţa (pl. 09.35) – Mangalia (sos. 11.01), IR 1862/-1 Iaşi (pl. 22.05) – Constanţa (pl. 18.10) – Mangalia (sos. 09.40), în perioada 30 aprilie – 04 mai – R 13801 Bucureşti Nord (pl. 02.30) – Constanţa (pl. 06.38) – Mangalia (sos. 08.06) şi R 13802 Mangalia (pl. 17.30) – Constanţa (pl 19.10) – Bucureşti Nord (sos. 22.50), în perioada 30 aprilie – 5 mai – R 13811 Bucureşti Obor (pl. 06.05) – Feteşti – Constanţa (sos. 11.09), în perioada 30/31 aprilie – 04/05 mai – IR 1695/-2 Mangalia (pl. 16.33) – Constanţa (pl.18.20) – Bucureşti Nord (pl. 21.45) – Timişoara Nord (sos. 07.02), IR 1821/-2 Mangalia (pl. 18.18) – Constanţa (pl. 20.05) – Bucureşti Nord (pl.23.45) – Arad (sos. 10.30), IR 1861/-2 Mangalia (pl. 20.07) – Constanţa (pl. 21.42) – Iaşi (sos. 08.12 ) şi luni, 05 mai – R 13803 Bucureşti Nord (pl. 02.30) – Lehliu – Feteşti (sos 04.37).

Pe de altă parte, în unele zile libere din perioada 19 aprilie – 4 mai 2014, când traficul de călători este extrem de redus, o serie de trenuri InterRegio precum şi unele trenuri Regio NU vor circula.

Astfel, pasagerii sunt rugaţi să ţină cont de acest aspect când îşi planifică deplasările cu trenul şi să consulte, pentru informaţii actualizate, site-ul CFR Călători ori să sune la biroul de informaţii din staţia de plecare.

Programul agenţiilor de voiaj CFR în perioada 21 aprilie – 3 mai va fi următorul: în zilele de 21 aprilie şi 1 mai – toate agenţiile de voiaj vor fi închise, în zilele de 22, 23, 24, 25 aprilie şi 2 mai – agenţiile de voiaj vor fi deschise conform programului de lucru. Agenţiile de voiaj Unirii şi Militari din Bucureşti vor fi deschise sâmbătă, 12 aprilie, şi vor avea program de lucru normal, urmând a fi închise în data de 2 mai, conform programului Oficiilor Poştale în care îşi desfăşoară activitatea.

Pentru evitarea aglomeraţiei de la casele de bilete şi de la agenţiile de voiaj din această perioadă, CFR Călători recomandă achiziţionarea din timp a biletelor de tren: online de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele XsellKiosk din gări, de la automatele ZebraPay, prin rezervare telefonică, direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR, de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).