3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:06
No menu items!

CFR Călători: Două linii ferate sunt închise, 13 au trafic restricționat, iar 81 de trenuri au fost anulate

spot_img

trenuri

Liniile de cale ferată Bucureşti Sud-Olteniţa şi Ploieşti Sud-Urziceni sunt închise din cauza viscolului, pe alte 13 circulaţia este restricţionată, iar 81 de trenuri au fost anulate din cauza vremii, informează CFR Călători.

Potrivit situaţiei centralizate până la ora 11.00, trenul Bucureşti Nord – Vatra Dornei are 100 de minute de întârziere, iar trenul care circulă pe ruta Unghieni – Bucureşti Nord ajunge la destinaţie cu aproximativ 90 de minute întârziere.

Purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan, a declarat luni că nu mai sunt trenuri blocate, dar în jumătatea de sud a ţării se circulă în condiţii de iarnă, fiind suplimentate trenurile care fac legătura cu Moldova şi Dobrogea, având în vedere că drumurile sunt blocate.

Ea a mai precizat că CFR Călători intenţionează să suplimenteze şi trenurile care fac legătura cu judeţul Galaţi.

Lucian Mera