1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:23
No menu items!

CFR: 278 de trenuri de călători au fost oprite în staţii în timpul protestului angajaţilor

spot_img

CFR_SZ

Protestul angajaţilor feroviari a afectat circulaţia a 278 de trenuri de călători, acestea fiind oprite, între orele 07.00 şi 09.00, în staţiile de cale ferată pe întreaga reţea feroviară, a transmis, miercuri, CFR, într-un comunicat de presă.

În intervalul 7.00-9.00, urmare a protestului spontan declanşat de membrii unor organizaţii sindicale feroviare, 278 de trenuri de călători nu au fost expediate din staţii sau au fost oprite în staţiile intermediare. Facem precizarea că, în perioada declansării protestului spontan, niciun tren nu a fost oprit pe traseu, ci doar în staţiile de cale ferată.

Compania Națională de Căi Ferate  – CFR SA

comunicat de presă

Începând de la ora 9.00 au fost repuse în circulaţie toate trenurile afectate de protestul angajaţilor de pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa, se mai arată în comunicatul de presă.

CFR își cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de acest eveniment şi le recomandă călătorilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile care se înregistrează în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.

Angajații CFR au oprit lucrul miercuri dimineaţă, iar timp de două ore circulaţia pe calea ferată a fost blocată, protestul având loc, potrivit sindicaliştilor, în urma eşuării negocierilor privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă.

Preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial, Gheorghe Frăţică, a precizat că acţiunea de miercuri se doreşte a fi un avertisment transmis conducerii CFR şi Ministerului Transporturilor, pentru încheierea contractelor colective de muncă. Liderul sindical a precizat că, în ultimii şase ani, salariaţii CFR au pierdut peste 30 la sută din venituri, dar şi alte drepturi pe care anterior le aveau.

Sperăm să ajungem la un consens, pentru a nu fi obligaţi să declanşăm un conflict de muncă„, aadăugat Frăţică.

Preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial a mai spus că negocierile pentru încheierea noului contract colectiv de muncă au eşuat, ultima întâlnire cu ministrul transporturilor având loc marţi. El a precizat că miercuri va mai fi o întâlnire cu ministrul Dan Șova, la ora 17.00.

Federaţiile sindicale din transporturile feroviare ameninţau încă din 15 aprilie că ar putea declanşa conflictul colectiv de muncă începând cu 23 aprilie, dacă până atunci nu vor fi încheiate noile contracte colective de muncă, care să ţină cont de solicitările salariaţilor.

R.D.