4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:58
No menu items!

CEZ se reorientează spre Polonia, după ce România a decis să taie subvențiile pentru energie verde

spot_img

CEZ se reorientează spre Polonia, după ce România a decis să taie subvențiile pentru energie verde

Compania CEZ, cel mai mare producător de energie din Europa Centrală, se va concentra pe extinderea afacerilor în Polonia, după ce România a decis să reducă subvențiile pe care le acordă firmelor producătoare de energie din surse regenerabile.

”O extindere suplimentară în România era, oricum, în stadiu ipotetic, numai că acum ne-am decis să ne concentrăm pe piața poloneză”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei CEZ, Ladislau Kriz, citat de Bloomberg.

Guvernul a transmis că va reduce subvențiile pentru proiectele noi pe energie eoliană și solară din 2014, care se adaugă intențiilor de a îngheța o parte din sprijinul pentru proiectele deja în funcțiune. Aceste măsuri, care au scopul de a pondera scumpirea electricității pentru consumatorii care suportă aceste scheme de sprijin, ar putea alunga investitorii străini, se arată în analiza Bloomberg.

”Credibilitatea României a fost redusă la zero”, a declarat Markus Vrieling, CEO al RESbroker International, o companie de borkeraj pe proiecte eoliene și solare. O parte dintre clienți deja s-au retras sau și-au înghețat investiții de sude de milioane de euro, a precizat Vrieling, fără să dea nume ale vreunui client.

Anul trecut, CEZ a finalizat în Dobrogea cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, cu o putere totală instalată de 600 MW. Planurile anterioare ale companiei vizau construirea unor capacități de 1.000 de megawați, însă în luna februarie le-a revizuit la 300 de megawați, din cauza incertitudinilor cu privire la schema de suport și necesitățile de finanțare.

 Alocarea unui număr de certificate verzi va fi amânată timp de trei ani, începând cu data de 1 iulie 2013, iar pierderile suferite de către producători vor putea fi recuperate de către aceştia de la 1 ianuarie 2017, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, citat de Agerpres.

„Am avut discuţii cu mulţi miniştri din ţările vecine şi cu comisarul european pe tema energiei verzi. Trebuie să găsim un optim, un echilibru care să ne permită să mergem mai departe, în sensul că preţul produselor fabricate în România să fie competitive pe pieţele internaţionale. Altfel, riscăm ca situaţia să devină dramatică. Pornind de la aceste considerente, sigur că şi noi ne-am mai evaluat punctele de vedere şi am încercat să devenim mai elastici în domeniul energiei. Ca modificări esenţiale pe care le preconizăm este amânarea temporară de la iulie 2013, pe trei ani şi jumătate, până la 1 ianuarie 2017, a alocării unui număr de certificate verzi. Recuperarea certificatelor pe care dumneavoastră (producătorii de energie regenerabilă –  n.r.) le pierdeţi în aceşti trei ani o veţi face începând cu 1 ianuarie 2017”, a afirmat Niţă.

Acesta a adăugat că valoarea certificatelor va rămâne aceeaşi, în timp ce numărul certificatelor verzi acordate va fi mai mare pentru domeniul fotovoltaic, respectiv două.

C.C.