Material prezentat de Fundația România Autentic
Primul eveniment deosebit referitor la Cetatea Neamţ s-a petrecut la sfârşitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Ştefan I Muşat (cca.1394-1399), când regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, ce urmărea o politică de expansiune teritorială la răsărit de Carpaţi, întreprinde o expediţie militară asupra Moldovei.
În preajma Cetăţii Neamţului, pe care regele Ungariei a asediat-o, s-a emis, la 2 februarie 1395, un act de cancelarie care constituie prima menţiune documentară certă a monumentului. Cronica veche moldovenească a păstrat ştirea că Ştefan Vodă l-a învins pe regele Sigismund la Hindău (azi Ghindăoani, comuna Bălţăteşti), fapt confirmat şi de inscripţia de pe piatra de mormânt a lui Ştefan I de la Rădăuţi, scrie istorie-pe-scurt.ro.
Ştefan cel Mare va opune, în iulie 1476, o dârză rezistenţă în faţa armatei otomane, condusă de sultanul Mohamed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. La Valea Albă-Războieni, la circa 25 km de Cetatea Neamţ, oastea moldovenească de numai 12.000 de oşteni, s-a luptat cu disperare. Moldovenii, cu rândurile împuţinate, i-au oprit totuşi pe duşmani până la căderea nopţii, când au părăsit tabăra, retrăgându-se spre pădurile învecinate. Cu credinţa că Ştefan cel Mare s-ar fi refugiat în cetatea de la Neamţ, apropiată de locul bătăliei, sultanul vine cu o parte din oastea sa asupra acesteia. Turcii însă n-au putut cuceri cetatea.
Cetatea Neamţ – eroism legendar şi distrugeri grave
Întărită şi fortificată în timpul lui Ştefan cel Mare, Cetatea Neamţ a avut un rol deosebit de important mai bine de două veacuri, cunoscând fie momente de eroism legendar, fie distrugeri grave. Datele de care dispunem pentru perioada post-Ştefan Vodă sunt destul de sporadice şi cu multe lacune, pentru lungi perioade fiind amintiţi doar pârcălabii cetăţii, care-şi exercitau autoritatea asupra întregului Ţinut Neamţ. Printr-un document din 10 mai 1529, voievodul Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546) solicita patriciatului de la Bistriţa să-i trimită un zidar priceput pentru efectuarea unor lucrări la Cetatea Neamţ, al căror specific nu era precizat. La sfârşitul primei domnii a lui Petru Rareş, când acesta a fost părăsit de o mare parte din boieri şi a fost nevoit să ia drumul pribegiei spre proprietăţile sale din Transilvania, Cetatea Neamţ şi-a deschis porţile în faţa oştilor lui Soliman Magnificul.
Începând din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cetatea Neamţ a devenit un punct aprig disputat de către diferiţi pretendenţi la tronul Moldovei. Importanţa cetăţii a fost tot mai mult diminuată odată cu întărirea dominaţiei otomane, care nu se putea împăca cu ideea existenţei unor fortificaţii puternice. Din acest motiv, cetăţile nu numai că n-au mai fost întărite pentru a face faţă noilor tehnici militare, dar au fost supuse şi unor distrugeri sistematice. La începutul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu (1564), cetăţile Neamţ şi Suceava au fost incendiate din ordinul sultanului.
În afară de funcţia sa militară, Cetatea Neamţ a avut, de-a lungul întregului Ev Mediu, un important rol în privinţa protejării drumurilor comerciale şi ocrotirea schimburilor de produse din zonă, care aduceau venituri semnificative visteriei Moldovei. Paza puternică instaurată pe văile râurilor din preajmă, ale Moldovei şi Neamţului îndeosebi, de-a lungul cărora existau puncte de vamă şi locuri de popas, târguri şi centre meşteşugăreşti, a garantat pentru perioade relativ îndelungate dezvoltarea vieţii economice, în ciuda deselor incursiuni ale armatelor străine şi a unor vicisitudini de ordin natural sau molime.
Neamţ şi Suceava se deschid lui Mihai Viteazul
Multe documente medievale interne, începând cu cel care atestă pentru prima oară oraşul Neamţ (8 octombrie 1408) şi până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când Moldova intră într-o perioadă de declin evidentă, dovedesc o organizare superioară a vieţii comerciale, care asigura profituri negustorilor străini şi locali, ce valorificau produse aduse de pe alte meleaguri şi a căror tranzacţionare impunea o circulaţie monetară apreciabilă. În lunile mai-iunie ale anului 1600, când Mihai Viteazul (1593-1601) realizează, printr-o campanie energică, unirea Moldovei cu Ţara Romanească şi Transilvania, cele două cetăţi – Suceava şi Neamţ – şi-au deschis porţile în faţa armatelor marelui domn, fără a opune rezistenţă.
Cetatea Neamţ, adăpost pentru familii şi averi
Domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) şi-a făcut din cetatea Neamţ locul care putea să ofere un lăcaş sigur pentru familia şi averile sale, în anii când a întreprins o serie de campanii pentru ocuparea Ţării Româneşti şi apoi a luptat pentru păstrarea tronului Moldovei. Informaţii concludente privind lucrările de la cetate efectuate în timpul lui Vasile Lupu sunt oferite de misionarul catolic Marco Bandini. Conform acestuia, pentru a nu trezi suspiciunile turcilor deveniţi mult mai bănuitori după campania lui Mihai Viteazul, domnitorul moldovean construieşte pe locul paraclisului care existase anterior biserica „Sf. Nicolae”, încăperile din cetate căpătând aspect de chilioare. Marco Bandini nota că cetatea are zid dublu, poartă şi pod cu stâlpi de piatră de 50 de picioare înălţime. „Înlăuntrul zidului al doilea este cupola Sf. Nicolae, construită cu artă deosebită, împodobită cu chipurile de aur ale domnului Cristos şi a Maicei sale, a sfinţilor apostoli şi a părinţilor greci. Monahi schismatici, de naţiune ruteană, sunt înlăuntru”. Pentru Bandini această construcţie „arată mai mult a cetate decât a mănăstire”. La 1650, când tătarii au făcut prădăciuni în Moldova până în apropierea Iaşiului, Vasile Lupu „au pornitu pe doamna denpreună cu casele boierilor pen frânturile codrilor, pe la Căpoteşti, spre cetatea Neamţului”, unde putea să fie în siguranţă. Trei ani mai târziu, când are loc prima acţiune a logofătului Gheorghe Ştefan de a ocupa tronul Moldovei, la cetatea Neamţ se aflau tezaurele domneşti, pe care Vasile Lupu le salvează.
Confruntarea cu Ioan Sobieski
În 1673, după o expediţie turco-tătară în Moldova, domnitorul Ştefan Petriceicu fuge în Polonia, iar tronul este dat lui Dumitraşcu Cantacuzino. În cetăţile Neamţ şi Suceava rămân garnizoane formate din lefegii „nemţi”, care au rezistat aproximativ un an. Curând, noul domn pune în aplicare ordinul marelui vizir de a distruge cetăţile, operaţiune despre care Ion Neculce spune că „mai mult sfatul şi îndrumătura lui Dumitraşco Vodă au fost decât voia vizirului”. După mazilirea lui Cantacuzino (1685), starea de nesiguranţă şi de dezordine a durat şi în anul următor, când zona Neamţului a fost vizitată de nunţiul apostolic Francesco Buonvisi, care arăta că târgul era pustiit din cauza polonezilor. Despre campania acestora , aflăm amănunte din cronica lui Ion Neculce: „în al doilea anu a domniei lui Cantemir (Constantin), scoborâtu-s-au craiul Sobeţchie cu toată puterea sa, şi cu toţi hatmanii şi cu toată recipospolita şi cu multe poghiazuri în toate părţile de nu rămane loc neprădat şi nestrâcat”. Expediţia a mers până în Bugeac, apoi polonezii au trecut Prutul şi au jefuit ţara până sub poalele muntelui. În acest context, un grup de polonezi şi de cazaci au atacat cetatea, în care au reuşit să pătrundă.
Unul dintre cele mai cunoscute momente din istoria cetăţii Neamţ a fost într-adevăr confruntarea dintre regele Poloniei, Ioan Sobieski şi plăieşii acesteia, din 1691. Asedierea cetății este prezentată de Cazimir Sarnecki în Jurnalul campaniei poloneze din 1691 în Moldova. Conform acestuia, la 14 octombrie 1691 oastea lui Sobieski a ajuns în fața zidurilor cetății. Din cauza faptului că garnizoana din cetate a refuzat să se predea, polonezii au început “s-o atace cu mortiere și cu tunurile mici, căci cele mari n-au putut să le aducă atât de repede prin munți”. Străjerii s-au apărat cu vitejie și “au ucis câțiva dintre ai noștri cu archebuzele cu cârlig și cu puștile lor de mână ienicerești”. În după-amiaza acelei zile, după ce o grenadă a explodat în mâna unui locotenent (bulucbașă) și a ucis câțiva oameni, străjerii s-au predat și “au dat drumul la alor noștri la cetățuia de lemn și la portița cetății, au lăsat să intre din afară garda noastră pentru a hotărî măria sa regele, la a cărui discreție s-au predat”.
Tratatul de la Karlovitz
În anul 1699, potrivit tratatului semnat la Karlovitz, la încheierea ostilităţilor dintre cele două mari puteri militare din zonă, polonezii îşi luau obligaţia să părăsească cetăţile şi mănăstirile din Moldova, iar turcii să elibereze Cameniţa şi teritoriul ocupat în Ucraina. În acelaşi timp, turcii îşi luau angajamentul să nu refacă cetăţile din Moldova, pe care nu trebuia să o transforme în paşalac. Câţiva ani mai târziu, Antioh Cantemir (1705-1707), pentru a grăbi plecarea polonezilor din cetăţi a trimis o armată în frunte cu Lupu Costachi la Suceava şi la Neamţ şi „scoaseră pre toţi leşii din ţară”. În timpul luptelor, oraşul de la poalele cetăţii Neamţ a suferit mari distrugeri, atât în privinţa construcţiilor civile, cât şi a celor religioase. Cetatea va reveni în actualitate odată cu izbucnirea războiului austro-turc din 1716-1718, care s-a desfăşurat şi pe teritoriul Moldovei. În 1717, un corp expediţionar austriac, condus de francezul Francois Ernaut de Lorena, trece munţii şi ocupă cetatea Neamţ.
Austriecii au pornit spre Iaşi, pentru a-l prinde pe Mihai Racoviţă, rămas credincios Porţii. Dar, cu ajutorul tătarilor, corpul expediţionar austriac este înfrânt. Restul cătanelor austriece din cetate, înştiinţate de cele întâmplate la Iaşi, au părăsit în grabă locul. Curând oastea domnească va cuprinde cetatea fără luptă şi pentru ca aceasta să nu mai fie folosită de adversari, „puse foc şi arse merindele şi clădirile şi au astupatu puţul cela cu apă”.
După acest moment, cetatea Neamţ îşi pierde importanţa politico-militară, iar procesul de degradare se accentuează continuu, prin „conlucrarea” factorilor naturali cu acţiunea locuitorilor din oraş şi din imprejurimi. De-a lungul unui secol de acum înainte, pe parcursul căruia domnitorii fanarioţi, ca simpli funcţionari ai Porţii, erau lipsiţi de orice interes de a păstra sau a reface cetăţile distruse sub privirile îngăduitoare ale ispravnicilor, locuitorii din târg au transformat cetatea într-o adevărată carieră. Cu piatra din dăramâturile zidurilor, a bastioanelor şi din pilonii podului au fost ridicate numeroase construcţii, aşa cum s-a întâmplat şi în timpul administraţiei regulamentare. Restaurări vor avea loc doar peste mai bine de un secol în perioada 1968 – 1972 și 2004-2006.
Olimpia Diaconiuc