-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:50
No menu items!

Certificatul digital pentru călătorie, în vigoare de la 1 iulie. Va fi descărcat de pe o platformă guvernamentală

spot_img

Certificatul digital pentru călătorie va intra în vigoare de la 1 iulie și va putea fi descărcat de pe o platformă dezvoltată de STS.

Certificatul verde va fi lansat pe 1 iulie la nivel european, iar România este în grafic în acest moment cu procedurile pentru ca certificatul să fie disponibil începând cu această dată, a anunțat, joi, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Autoritățile vor lansa o platformă online securizată, dezvoltată de STS, de unde va putea fi descărcat certificatul.

„Vom avea un site, o platformă, unde putem crea un cont și primim pe mail un link de unde putem descărca acest certificat”, a precizat Baciu.

Certificatul atestă faptul că o persoană a fost vaccinată anti-COVID, a trecut prin boală sau absența infectării în momentul respectiv, dată de un rezultat RT PCR negativ.

Certificatul va fi prezentat la punctele vamale printat, pe telefon sau pe tabletă, fiind scanat codul QR.