6.8 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024 - 13:54
No menu items!

Cernavodă: Familia unui băieţel de trei ani acuză personalul unei grădiniţe că l-a închis în beci

spot_img

gradinita

Familia unui băieţel de trei ani şi şapte luni din Cernavodă acuză personalul Grădiniţei nr. 4 cu program prelungit din localitate că l-ar fi închis pe copil în beciul unităţii, pentru că ar fi fost obraznic. Familia a făcut sesizări la Poliţie, la Inspectoratul Şcolar şi la Primăria Cernavodă.

Familia copilului susţine că pe 22 octombrie, când bunica băieţelului a mers să-l ia de la grădiniţă, acesta era speriat şi a spus că „o doamnă înaltă” l-ar fi închis în beciul unităţii. Copilul ar fi fost pedepsit astfel pentru că nu era cuminte şi îi deranja pe ceilalţi colegi.

Părinţii copilul au făcut sesizări la Poliţie, la Inspectoratul Şcolar şi  laPrimăria Cernavodă.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa au început o anchetă în acest caz şi spun că deocamdată nu s-a stabilit cine este persoana care l-a închis pe copil în beci.

„Conform sesizării depuse de mamă, copilul ar fi fost închis în beci de o doamnă înaltă. Nu se face referire la doamna educatoare, este posibil să fi fost o îngrijitoare. Inspectoratul Şcolar a demarat o anchetă în acest caz, rezultatele urmând să fie comunicate la finalizarea cercetărilor. La Cernavodă a fost trimis deja şi un psiholog şcolar pentru a-l consilia pe copil”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISJ Constanţa, Cristina Ivan.

O anchetă a fost începută şi de conducerea Şcolii Gimnaziale „Mircea Eliade” din Cernavodă, de care aparţine grădiniţa cu orar prelungit.

„Poliţia Cernavodă a fost sesizată, pe 24 octombrie, de o femeie în vârstă de 31 de ani că fiul acesteia, de trei ani şi şapte luni, ar fi fost închis în beciul instituţiei pe 22 octombrie. Cazul este cercetat de Poliţia Oraşului Cernavodă”, a declarat, la rândul lui, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Constanţa, Bogdan Păduraru.

R.D.