-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:17
No menu items!

Cererea lui Adrian Năstase de contopire a pedepselor, judecată pe 3 martie

spot_img

Adrian Năstase află luni dacă va fi eliberat

Judecarea cererii lui Adrian Năstase de contopire a pedepselor din cele două condamnări definitive a fost amânată, luni, pentru 3 martie, de judecătorii Tribunalului Bucureşti. Motivul: Curtea Supremă nu a redactat încă motivarea deciziei din dosarul „Zambaccian”.

La ieşirea din sala de judecată, Andrei Năstase, fiul cel mare al lui Adrian Năstase, a spus că tatăl său se simte bine şi că în continuare studiază împreună cu el viitoarele acţiuni pe care le va face. Întrebat de ce şi-a lăsat barbă, Andrei Năstase a arătat că a făcut acest lucru „din solidaritate” cu tatăl său, care are în prezent barbă. Întrebat de ce Daniela Năstase nu a venit luni la Tribunalul Bucureşti, Andrei Năstase a spus că mama sa îl va vizita pe fostul premier la locul de detenţie.

Întrebat dacă Adrian Năstase a cerut familiei să-i aducă ceva anume la penitenciar, Andrei Năstase a spus că Adrian Năstase le-a cerut „o poză cu familia”.

Avocatul Ion Cazacu a declarat luni, înaintea judecării cererii lui Adrian Năstase de contopire a pedepselor, că în cazul unui eventual spor de pedeapsă intervine problema legii mai favorabile, pentru că un cod prevede că este la latitudinea judecătorului, iar celălat cod, că este un lucru automat.

„Nu pot să spun, este o apreciere a judecătorului. Şi aici, într-adevăr, intervine problema legii penale mai favorabile, pentru că un cod prevede că sporul este la latitudinea judecătorului şi nu este obligatoriu, iar celălat cod prevede acest spor ca un lucru automat. Le vom discuta la instanţă. Sporul automat va fi acela prevăzut de lege”, a spus avocatul Ion Cazacu, la Tribunalul Bucureşti.

Noile coduri  – penal şi de procedură penală au intrat în vigoare sâmbătă 1 februarie. Cererea lui Adrian Năstase va fi judecată atât prin prisma noilor acte normative, cât şi luând în considerare vechile coduri, aplicându-se principiul legii penale mai favorabile.

Avocaţii lui Adrian Năstase au introdus, pe 23 ianuarie, la Tribunalul Bucureşti, o cerere de contopire a pedepselor primite de fostul premier în dosarele „Trofeul calităţii” şi „Zambaccian”.

Curtea Supremă i-a condamnat pe 6 ianuarie, în dosarul „Zambaccian”, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat, în seara acelei zile, la Penitenciarul Rahova.

Fostul premier ar putea să execute mai puţin de un an de închisoare, după condamnarea la patru ani în dosarul „Zambaccian”, el putând cere eliberarea condiţionată după 16 luni, din care i-ar putea fi scăzute cele opt luni de detenţie din dosarul „Trofeul calităţii”, arătau atunci avocaţii acestuia.

R.D.