2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:49
No menu items!

Cererea DNA de arestare a lui Gheorghe Bunea Stancu, respinsă de instanță

spot_img

Magistrații Tribunalului Galați au respins, marți, cererea procurorilor DNA Galați de înlocuire a măsurii arestării la domiciliu, aplicată președintelui suspendat al Consiliului Județului Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, cu măsura arestării preventive.

Bunea-Stancu Gheorghe

Procurorii DNA au contestat decizia magistraților și au cerut arestarea preventivă a lui Bunea Stancu ca urmare a faptului că inculpatul ar fi luat legătura, în mod indirect, cu suspectul Soare Vasile, directorul firmei Concivia, la care președintele CJ este acționar. Astfel, inculpatul ar fi încălcat una dintre măsurile dispuse prin încheierea din data de 8 august 2014 a Tribunalului Galați, respectiv interdicția să comunice cu ceilalți inculpați, suspecți sau martori.

Tribunalul Galați a decis vineri, 8 august, ca președintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, și vicepreședintele CJ, Florin Mija, să fie arestați la domiciliu, după ce fuseseră reținuți de procurorii DNA, fiind acuzați de abuz în serviciu în formă continuată și de conflict de interese. Alături de cei doi a fost reținut și șeful biroului Achiziții publice din aceeași instituție, Nicolae Moisiu. Vicepreședintele CJ Florin Mija și șeful de la Achiziții, Nicolae Moisiu, au fost membri în comisiile de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice la data faptelor și sunt acuzați de abuz în serviciu în formă continuată.

DNA susține că, în perioada 2009-2010, Gheorghe Bunea Stancu, ordonator principal de credite, și ceilalți doi inculpați și-au încălcat atribuțiile de serviciu, în contextul procedurilor de atribuire a unor contracte de achiziții publice, pentru realizarea unor obiective de interes local și județean, organizate de CJ Brăila.

Potrivit procurorilor, modul în care au fost organizate și derulate procedurile de achiziție publică în perioada de referință a condus la situația ca trei societăți comerciale să dețină monopolul lucrărilor licitate de CJ Brăila, fiind practic singurele firme care participă și câștigă contracte pe plan local și județean.

Gheorghe Bunea Stancu și Florin Mija au fost suspendați din funcție prin ordine semnate de prefectul de Brăila.

Sofia Marinescu