-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:59
No menu items!

Cerealele ucrainenilor sunt duse în Rusia: „Avem spațiu pentru depozitare”

spot_img

Cerealele ucrainenilor sunt transportate din Herson, pe care rușii îl ocupă acum, în Rusia, a declarat un oficial local pentru agenţia de presă rusă TASS.

TASS îl citează pe Kirill Stremousov, adjunctul șefului administrației militaro-civile impuse de ruși în Herson. „Avem spațiu pentru depozitare, deși avem multe cereale aici. Oamenii îl scot acum parțial, fiind de acord cu cei care îl cumpără din partea rusă”, a declarat Stremousov, potrivit The Guardian.

Acesta a spus că administrația lucra la aprovizionarea cu semințe de floarea-soarelui către fabricile de procesare locale și rusești.

Ucraina a acuzat anterior Rusia că i-a furat cerealele. Cu o zi în urmă, noi imagini din satelit arată că un vas rusesc încărcat cu cereale, despre care se crede că au fost furate de la ucraineni, a ajuns în portul sirian Latakia, în a doua sa călătorie din ultimele patru săptămâni.

Autoritățile ucrainene au estimat, la începutul acestei luni, că invadatorii ruși au furat peste 400.000 de tone de cereale din regiunile pe care le-au ocupat.

                                                                                                                  Adina Silav