4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:27
No menu items!

Cercetător român, premiul Nobel pentru chimie

spot_img

Stefan W. Hell, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie 2014, este cetățean german de origine română născut la Arad

Stefan Hell

Cercetătorii Eric Betzig, Stefan W. Hell şi William E. Moerner au fost recompensați, miercuri, cu premiul Nobel pentru chimie pe 2014, pentru „dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie”, a anunţat Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de ştiinţe din Suedia, potrivit site-ului oficial al acestor distincţii prestigioase.

Stefan W. Hell, născut pe 23 decembrie 1962 în Arad, România, este fizician şi unul dintre directorii Institului Max Planck de Chimie Biofizică, din Gottingen, Germania, unde conduce departamentul de NanoBiofotonică. El a studiat la Universitatea din Heidelberg (Germania), unde și-a obținut și doctoratul în fizică, în 1990. Din 1991 până în 1993, a lucrat la Laboratorul European de Biologie Moleculară din Heidelberg. Din octombrie 2002 este director al Institutului Max Planck de Chimie Biofizică, iar din 2003 este și șeful departamentului „Nanoscopie Optică”, în cadrul Centrului German pentru Cercetarea Cancerului. 

Sezonul Nobel din 2014 a debutat luni, când cercetătorii John O’Keefe, May-Britt Moser şi Edvard I. Moser au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru medicină pe 2014, pentru “cercetări asupra celulelor care constituie un sistem de poziţionare în creier”.

De asemenea, marți, cercetătorii japonezi Isamu Akasaki, Hiroshi Amano şi Shuji Nakamura au fost recompensați, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică pe 2014, pentru inventarea diodelor electroluminiscente.

Joi va fi decernat premiul Nobel pentru literatură. Câştigătorul premiului Nobel pentru pace – singurul atribuit de Norvegia, conform dorinţei exprimate de fondatorul prestigioaselor distincţii, Alfred Nobel – va fi anunţat vineri. Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 13 octombrie.

Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 880.000 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie. Ei îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

D.M.