2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:02
No menu items!

Centrul de Excelență ExMedica reunește somitățile lumii medicale

spot_img

Nume sonore ale medicinei românești participă la întemeierea şi dezvoltarea Centrului de Excelență ExMedica, alături de managerul acesteia, Mirela Sâmpetru, oferind sevicii medicale de cardiologie, chirurgie cardiovasculară, urologie, neurochirurgie, medicină internă, endocrinologie, neurologie, oncologie. Tot aici se recoltează probe pentru analize și se fac explorări funcționale. Centrul de Excelentă ExMedica asigura totodată și servicii medicale la domiciliu.

 

Echipa

 

  • Chirurgia Cardiovasculară îl are ca specialist pe dr. Șerban Alexandru Brădișteanu, nume sonor al acestei specialități medicale. A absolvit Institutul de Medicină din Cluj-Napoca în anul 1978. A fost repartizat la Spitalul Județean din Târgu-Mureș, undea devenit în anul 1991 medic primar în chirurgie cardiovasculară. În 1995 a plecat la Timișoara, iar apoi la Bucureşti. Este primul medic din România care a realizat, în anul 1999, transplant de cord.

    Managerul clinicii, Mirela Sâmpetru, alături de reputatul chirurg cardiolog Șerban Brădișteanu
  • Neurochirurgia din cadrul Centrului de Excelență ExMedica îl are drept colaborator pe prof. dr.  Mircea Gorgan, specialist în meningioame și glioame maligne, autor al unor importante studii în neurochirurgie și membru activ în zeci de asociații internaționale de medicină avansată și neuro-oncologie.

Neurochirurgia modernă tinde să se ocupe în special de leziuni cum ar fi urmări ale rănilor la cap, membre, răni provocate de gloanțe, sau pătrunderea unui șrapnel, precum și tumori, sau alte excrescențe. Este folosită, deasemeni și pentru a trata atacuri cerebrale cardiovasculare și hemoragii, nervi blocați, sau comprimați şi animalii congenitale. Este foarte importantă cunoașterea anatomiei-nu doar a creierului și a nervilor, ci și cea a mușchilor, oaselor, ligamentelor și altor zone ce le înconjoară. În unele operații, o echipă de neurochirurgi lucrează împreuna cu un chirurg ortoped specialist în oase, mușchi şi articulații.

  • La cabinetul de cardiologie o regăsim pe dr. Mihaela Rugina, medic primar, cercetător științific gradul I, Fellow al Societăţii Europene de Cardiologie și reprezentanta a României, din anul 2010, în cadrul Comisiei EuropeneDriving and Cardiovascular Diseases.  Are competențe în ecografia abdominală,  vasculara și ecocardiografie. A făcut nenumărate cursuri de pregătire și specializare în medicină internă, cardiologie, ecocardiologie. Este autoare, sau coautoare a zeci de tratate și lucrări de specialitate.

În același cabinet de Cardiologie al Centrului de Excelență ExMedica, ni s-a alăturat dr. Alexandru Ioana Vasile, membră a Societăţii Europene de Cardiologie și al Asociației Europene de Cardiografie. A urmat cursuri postuniversitare în țara și în străinătate, câștigând competențe în ecocardiografie transtoracica și Doppler, la UMF Carol Davila, fiind acreditată de Societatea Europeană de Cardiologie. Un medic de excepţie, apreciată în mod special de dr.  Șerban Brădișteanu, pentru diagnosticarea cu mare precizie a pacienților preoperatori.

  • Medicina Internă-specialitate care, de asemenea, se găseşte în Centrul de Excelență ExMedica, extrem de mare importan pentru pacienții cu afecțiuni ale organelor interne, cum ar fi inima, plămâni, ficat, tub digestiv, splina, sânge, rinichi, metabolism, articulații, schelet osos. Privind organismul ca un tot unitar, Medicina Internă se ocupa de diagnosticarea şi tratamentul majorităţii bolilor de care suferă adulții (peste 16 ani). În cazuri excepţionale doar, medicul internist trimite bolnavul la un specialist. Majoritatea pacienților suferă de afecțiuni care necesită tratamente multiple. Prin consultul oferit de medicul internist, pacientul evită excesul de consulturi medicale care pot să nu fie necesare. Medicul internist este cel care analizează aceste situații şi decide afecțiunile care necesită consult, sau un tratament specializat. De asemenea, coordonează schemele terapeutice astfel ca să nu apară suprapuneri de medicație, sau reacții adverse în urma medicației prescrise.

De toate acestea, în cadrul Centrului de Excelență ExMedica, se ocupa dr.  Mariana Mihăilă, membră a Societăţii Române de Cardiologie, având competențe în ecocardiografie și în ecografie Doppler, obținute la UMF “Carol Davila”. 

Tot în cadrul secției de Medicină Internă a Clinicii de Excelență ExMedica,  s-a alăturat un nume de excepție,  dr.  Mihai Voiculescu,  președinte al Asociației Române a Ficatului,  recunoscut pe plan intern și internațional în domeniul deficiențelor hepatice.

  • Secția de Urologie a Clinicii de Excelență ExMedica este coordonată de conferențiarul dr.  Mihai Hârza,   mâna dreaptă a prof.  Sinescu,  avându-i în echipă pe dr.  Roberto Lazăr,  dr.  Sebastian Voinea,  dr.  Valentin Mitroi,  toți fiind medici de excepție.  Conferențiar dr.  Mihai Hârza a primit Premiul Academiei Române în anul 2009 pentru lucrarea „Transplantul renal”,  la care a fost coautor,  iar Asociaţia Româna de Urologie l-a premiat în anul 2010 pentru volumul semnat alături de profesorul Ioanel Sinescu “Managementul actual al tumorilor uretrale la bărbat”.  A publicat zeci de studii în reviste de specialitate din țară și străinătate și este un practician ale cărui reușite au devenit,  în timp,  subiect de studio universitar.

Prof.  dr.  Mircea Gorgan – medic primar neurochirurg : „Aici,  cu ce avem la dispoziție,  nu putem rata un diagnostic”

Neurochirurgul Mircea Gorgan, alături de managerul clinicii, Mirela Sâmpetru

Întrebat de ce a acceptat să facă parte din echipa Centrului de Excelență ExMedica,  neurochirurgul Mircea Gorgan a spus că,  în primul rând,  datorită celei care conduce clinică,  Mirela Sâmpetru,  care l-a abordat personal și l-a convins de determinarea,  implicarea,  viziunea și dorința reală de a oferi o alternativă sistemului medical public.  Potrivit profesorului Mircea Gorgan,  există oameni care muncesc mult,  care au timp liber liber puțin,  dar au problem de sănătate și doresc să le resolve rapid ca să poată munci.  Aceasta este diferența de optică: pacientul trebuie să-şi dorească rezolvarea rapidă a problemelor de sănătate ca să fie redat câmpului muncii,  profesiunii,  acolo unde-și câştiga mijloacele de existență spre binele lui și al familiei.  Din punct de vedere al echipamentelor,  eu consider că în clinica ExMedica am acces profesional la un palier calitativ superior.  Este o oportunitate pentru a veni în sprijinul pacienților,  în afara programului meu normal de muncă,  pentru a le putea oferi acestora o consultație,  un diagnostic exact și eficient.  Punctualitatea în raporturile pacient-medic este esențială pentru amândoi,  dar mai ales pentru pacient. Au fost cazuri în care au fost pacienți dezamăgiţi, pentru că intrăm dimineața în operaţie și ieșeam seara!Este inacceptabil ca un pacient să trebuiască să aștepte cel puțin 10 ore ca să fie văzut de un profesor universitar. Atunci cred că este bine ca astfel de specialiști, printre care cred că mă număr și eu, să folosească această oportunitate venind în sprijinul pacienților.

„În ceea ce priveşte specialitatea mea, Centrul de Excelență ExMedica oferă aproape 90% din ceea ce înseamnă un diagnostic complet al patologiei sistemului nervos central. Asta presupune că, în niciun caz, cu ceea ce avem aici la dispoziție, nu putem rata un diagnostic”, a declarat profesorul Mircea Gorgan pentru Sursa Zilei.

 

În Centrul de Excelență ExMedica și-au găsit liniștea şi echilibrul pacienți cronici, aduși chiar și cu ambulanțe în stare gravă.

„Am fost internat de urgență la un spital din București, timp de 4 zile în stare foarte gravă! Dumnezeu mi-a oferit șansa să ajung la Centrul de Excelență ExMedica în timp util! Ca să vă spun adevărul, mi-a venit rău în apartamentul fiului meu. Deși eram în stare foarte gravă, managerul de aici, doamna Mirela Sâmpetru, a făcut posibil transportul, utilizând mașina Centrului de Excelență și m-a adus aici pentru toate investigațiile necesare toată aparatura fiind de ultimă generație. Diagnosticul a fost dat cu exactitate și eficiență maximă. Mulţumesc personalului Centrului de Excelență ExMedica pentru că mi-a salvat viața!”, a declarat Mihail L, pacient care a ajuns aici suferind de cardiopatie ischemică, leziuni coronariene, stenoză aortică.

Alți pacienți au venit și-au oferit recomandări clinicii, după ce ani de zile au crezut că singura lor şansă de vindecare era peste hotare.

„Medicii sunt extraordinari, de nota 20 şi tot personalul. Aparatura foarte bună. Mă simt mult mai în siguranță, poate chiar mai mult de cât ar fi cazul! Am avut o proteză mitrală operată acum. . . azi se fac 10 ani. Operația nu a fost terminată şi astfel am venit la profesorul Bradișteanu, în care am mare încredere”, povesteşte Elena Ene.

Soții Maria și Dinu Căpățână au trecut peste toate problemele împreuna! Așa au făcut și în urmă cu câteva zile când au revenit pentru o consultație la Centrul de Excelență ExMedica. Dinu Căpățână își amintește și acum la fel de uimit, cum a asistat el însuși la ecografia cardiacă făcută soției.  „Când i-a făcut ecografia de cord, medicul a stat 45 de minute, ceea ce nu se întâmplă pe nicăieri în altă parte. Am cerut permisiunea să stau și eu acolo și m-am convins. Medicul a insistat în toate părțile, a luat toate vederile. Nu te lasă, te caută acolo până când e sigur că are toate informațiile, iar aparatura şi personalul din Centru de Excelență ExMedica depăşeşte orice așteptări”.

Tot o problemă cardiacă l-a pus la încercare și pe Viorel Simion, pacient al aceluiași Centru de Excelență ExMedica. Pacientul apreciază că a avut șansa să fie consultat de profesioniști adevărați.  „Tot personalul s-a purtat foarte bine. Şi în privința programărilor și al sugestiilor. Ai mare nevoie de acest lucru în calitate de pacient. Mie mi-a fost de mare folos, mai ales atunci când treceam prin stări care nu-mi permiteau să vin până aici, dar mi s-a asigurat inclusiv transport, când nu mă puteam deplasa până aici, sau personalul Centrului de Excelență ExMedica, s-a deplasat la mine acasă, mi-au recoltat analize, m-au consultat. Nu avionul spre Viena e soluția. Am preferat să stau lângă casă, să beneficiez de climatul familial, în loc să călătoresc în alte țari, să mă confrunt cu dificultățile specifice acestora!”, ne-a spus Viorel Simion.

 

Aparatură de ultimă generație

 

Clinica ExMedica are dotări de ultimă generaţie, printre care două aparate extrem de performante, unicat în România.

Unul dintre acestea este ecocardiograful inteligent Philips iE33 xMatrix. În prezent, acest aparat este, la nivel mondial, cel mai performant ecograf de ultimă generație Doppler color 2D ,3D,4D, cu o largă aplicabilitate clinică  în cardiologie, în hepatologie (ecografie hepatică, abdomen), endocrinologie (ecografie tiroidiană), angiologie (ecografie doppler vasculară-artere carotide și vertebrale, artere și vene membrele inferioare, vase abdomniale – vena portă , artera hepatică , artera mezenterică , vena splenică) printr-un software unic.

Aparatul permite studiul anatomiei și funcției cardiace cu o calitate excelentă a imaginii 3D (tridimensională) și 4D (în timp real), utilă în diverse afecțiuni cardio-vasculare: boli congenitale, infarctul miocardic și angina pectorală, valvulopatii, insuficiență cardiacă  etc. Transductorul de ecocardiografie transesofagiană 3D în timp real realizează imagini perfecte  evaluând  anatomia și funcția cardiacă la un nivel performant. Ecografia 4D este o tehnologie de actualitate, uşor de efectuat , rapidă şi ieftină prin multitudinea informaţiilor pe care le aduce şi calitatea imaginilor oferite. Ecocardiografiile 3D sunt noninvazive și pot fi efectuate FĂRĂ RISCURI  atât la copii cât și adulți. Ioan Vâlcu, manager al Departamentului cardiovascular, spune că, înainte vreme, pentru a vedea diverse malformaţii ale valvei inimii sau cheaguri în cavităţile cordului se introducea un cateter prin artera femurală până la inimă. Astăzi, cu acest aparat, poţi vedea totul, 3D, printr-o metodă noninvazivă. ”Poţi vedea anatomia cordului în timp real, se pot face măsurători volumetrice şi cuantificări ale diverselor elemente, esenţiale înaintea unei operaţii. Este un aparat ultraperformant de diagnostic”, spune doctorul Ioan Vâlcu.

 

De asemenea, pacienții ExMedica cu afecțiuni neurologice vor avea acces la cel mai performant electromiograf din țară, de tip Viking On Nicolet EDX, extrem de util în cazul afectiunilor oculare cronice, al bolilor neurologice de tipul sclerozei multiple și al altor afecțiuni grave. Acest sistem testează atât sistemul nervos central (prin potenţiale evocate), cât şi sistemul nervos periferic (prin electromiografie).

Potenţialele evocate vizuale, auditive, de trunchi cerebral şi somatosenzoriale sunt utile pacienţilor suspectaţi de scleroză multiplă, adenoame hipofizare, neurinoame de acustic, tumori de unghi ponto-cerebelos, suferinţe de trunchi cerebral sau ale măduvei cervicale de diferite etiologii.

Doctorul Mircea Gorgan afirmă că studiul electrodiagnostic joacă un rol important în cazul pacienţilor cu suferinţe neuromusculare şi reprezintă o extensie a examinării clinice. Studiul conducerii nervoase şi electromiografia cu ac sunt cele mai folosite pentru a diagnostica suferinţe ale sistemului nervos periferic cu localizarea şi severitatea lor (muşchi, nervi sau joncţiune neuromusculară). Printre tulburările sistemului nervos perferic se află afecţiunile primare ale neuronului motor, rădăcinilor nervoase, plexurilor brahial şi lombosacrat, afecţiunile nervilor periferici, cele ale joncţiunii neuromusculare (miastenia) sau ale muşchilor (miopatii congenitale, metabolice, inflamatorii, toxice, endocrine).

 

 

Adresa Clinicii ExMedica

Clinica este situată în Sectorul 2 al Capitalei, pe strada Dragoș Vodă, la numărul 22 .

Punctele de reper pentru a putea ajunge mai ușor sunt intersecția străzilor Mihai Eminescu și Calea Moșilor, Serviciul de Ambulanță al Municipiului București, Biserica Tuturor Sfinților.

Ca mijloace de transport în comun, pot fi folosite autobuzul 133, tramvaiele 5, 16 , 21 sau troleibuzele 66 , 79 , 86.