-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:36
No menu items!

Centru educaţional deschis pentru copiii cu părinţi plecaţi în străinătate

spot_img

 Centru educaţional deschis pentru copiii cu părinţi plecaţi în străinătate

Un centru educaţional, care vine în sprijinul copiilor care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, a fost deschis marţi, la Şcoala nr.141 din sectorul 5, în cadrul programului “Creştem împreună” al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

Potrivit Gabrielei Alexandrescu, preşedintele executiv Salvaţi Copiii România, problema copiilor crescuţi de rude este una majoră pentru societate, iar aceştia au dificultăţi de comunicare, abandonează şcoala şi nu se dezvoltă emoţional cum ar trebui.

În Centrul de la Şcoala Generală 141 sunt înscrişi deja 31 de elevi, intenţia organizaţiei fiind aceea de a completa numărul acestora până la cel puţin 65.

Programul educaţional al Centrului, care funcţiona în sistem after-school şi before, va fi dimineaţa şi după-amiaza în funcţie de orele de curs, dar şi la sfârşitul săptămânii şi în vacanţe.

Reprezentantul Ministerului Educaţiei Naţionale, inspector Cătălina Chendea, a declarat că aceşti copii cu părinţi plecaţi în străinătate pot fi incluşi fără rezerve la categoria “defavorizaţi” deoarece au nevoie să beneficieze de servicii adecvate.

Statisticile arată că în anul 2012 peste 46.000 de copii au avut un singur părinte plecat în străinătate, 23.000 – ambii părinţi la muncă în afară şi circa 10.000 un părinte unic susţinător plecat.

C.I.