-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:52
No menu items!

Centrala nucleară Zaporojie, alimentată din nou cu energie externă

spot_img

Alimentarea externă cu energie electrică a fost restabilită la centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, ocupată din martie de trupele ruse, a anunţat, duminică, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), transmite dpa.

Două linii au fost afectate după bombardamentele din zonă, obligând centrala să folosească generatoare diesel timp de două zile, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi.

Centrala şi-a pierdut alimentarea externă cu energie electrică de mai multe ori după invazia rusă în Ucraina. Deşi centrala nucleară nu este în prezent operaţională, Zaporojie are în continuare nevoie de electricitate pentru a-şi răci materialele din miezul reactoarelor şi a preveni un accident nuclear, scrie Agerpres.

„Penele repetate de curent demonstrează cât se poate de clar situaţia extrem de serioasă privind siguranţa şi securitatea nucleară cu care se confruntă această importantă centrală atomică”, a avertizat Grossi.

AIEA a încercat să stabilească un perimetru de siguranţă în jurul centralei pentru a reduce riscul unui accident nuclear.

”Nu ne putem permite să mai pierdem timp. Trebuie să acţionăm înainte de a fi prea târziu”, a transmis şeful AIEA.

                                                                                                               Adina Silav