0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024 - 0:35
No menu items!

Celulă de criză la MAE. O navă la bordul căreia se afla și români a fost atacată de pirați

spot_img

La Ministerul Afacerilor Externe a fost convocată Celula de criză interinstituțională, din dispoziția ministrului Bogdan Aurescu, potrivit unui comunicat de presă, după ce un petrolier care are la bord cetăţeni ucraineni, români şi filipinezi a fost atacat de piraţi în largul coastelor statului Benin. 15 membri ai echipajului au fost răpiți, anunță agenția Rador, care citează presa internațională, informează G4Media.

Potrivit informațiilor, nouă oameni înarmați au urcat la bordul petrolierul ui „Davide B” deținut de compania olandeză De Poli Shipmanagement, și ar fi capturat 15 marinari. Echipajul vasului este format din 21 de persoane, însă, deocamdată, nu se cunosc date despre cetățenia marinarilor capturați de piraţi, potrivit Rador.

Celula de criză de la Ministerul Afacerilor Externe va începe demersurile pentru verificarea situației, confirmarea informațiilor referitoare la cetățenia și identitatea persoanelor răpite și întreprinderea acțiunilor specifice în astfel de cazuri.