-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:26
No menu items!

Celulă de criză la DSU. Guvernul ia măsuri în contextul caniculei care amenință România

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, miercuri, că va cere înființarea unei celule de criză la Departamentul pentru Situații de Urgență pentru monitorizarea situației create de valul de căldură prognozat să vină în România începând de azi.

”Am să dau sarcină DSU ca la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei să funcţioneze, de mâine, o celulă de criză care va fi destinată monitorizării efectelor temperaturilor ridicate. În acest sens, astăzi vom avea o întâlnire a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, care va întocmi o decizie prin care se va transmite către toate comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi instituţii un pachet de măsuri care vizează atât monitorizarea cât şi prevenirea efectelor produse de temeraturile ridicate”, a precizat şeful Executivului.

În felul acesta, DSU va coordona activitatea la nivel naţional. ”Împreună cu celelalte ministere de linie vom lua măsuri de informare a populaţiei, de coordonare cu ONG-urile şi cele de voluntari pentru identificarea persoanelor vulnerabile”, a mai spus premierul.

Pe linia Ministerului Sănătăţii, premierul a cerut un pachet de informaţii pentru ca cetăţenii să ştie despre efecte şi punctele de ajutor instalate ca urmare a deciziei de la nivelul CNSU şi a deciziilor autorităţilor locale.

Premierul a mai declarat că la nivelul Guvernului va exista o platformă de informare cu aceste date şi informaţii şi elementele de prognoză, pentru a avea toate măsurile de prevenire luate şi echipamentele operative pentru a putea interveni.

”Am discutat cu şeful DSU în această dimineaţă, sunt toate măsurile în pregătire, de asemenea am discutat ca în situaţii în care se va impune, ministerele de linie, inclusiv MApN să vină cu sprijin, iar celula de monitorizare şi decizie va funcţiona permanent atât timp cât se va impune”, a mai declarat premierul Ciucă.

                                                                                                                Adina Silav