2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:27
No menu items!

Celulă de criză pentru a acorda asistenţă consulară românilor din Gaza

spot_img

Decizia a fost luată în contextul recentelor evoluţii de securitate din zonă, au precizat oficialii Ministerului Afacerilor Externe

gazaMinistrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a decis joi activarea de urgenţă a Celulei de criză la nivelul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) pentru acordarea de asistenţă consulară cetăţenilor români din Fâşia Gaza.

Potrivit MAE, decizia a fost luată în contextul recentelor evoluţii de securitate din zonă.

Acordarea de asistenţă consulară implică inclusiv eventuale plecări ale cetăţenilor români din Fâşia Gaza, care este, de câteva zile, ţinta unor raiduri aeriene israeliene în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 64 de palestinieni, inclusiv civili.

Membrii Celulei de criză, reprezentanţi MAE şi ai instituţiilor competente în domeniu monitorizează situaţia din zonă, sunt în contact permanent cu autorităţile locale şi efectuează toate demersurile pentru coordonarea activităţilor la faţa locului, au mai precizat oficialii MAE, adăugând că în această acţiune sunt implicate toate misiunile diplomatice şi consulare ale României din zonă.

Ministerul de Externe mai informează că, suplimentar, din Centrala MAE s-a decis trimiterea unor echipe consulare dotate cu mijloace mobile de acordare a asistenţei consulare pentru cetăţenii români aflaţi în Fâşia Gaza.

Pe 8 iulie, MAE a ridicat nivelul de alertă de călătorie pentru Israel şi Teritoriile Palestiniene, recomandând evitarea călătoriilor în zonă, în afara celor strict necesare.

Ministerul Afacerilor Externe le cere cetăţenilor români aflaţi în prezent în Israel şi Teritoriile Palestiniene sau care se îndreaptă deja către aceste destinaţii să-şi anunţe prezenţa la misiunile diplomatice din zonă.

Răpirea şi uciderea, pe 12 iunie, a trei studenţi israelieni în Cisiordania atribuită de Israel Hamasului, urmată de asasinarea unui tânăr palestinian ars de viu la Ierusalim de către tineri extremişti de dreapta evrei a declanşat un nou ciclu de violenţe în regiune.

Potrivit AFP, aceste violenţe sunt cele mai grave de la ofensiva israeliană împotriva Fâşiei Gaza la sfârşitul lui 2012, al cărei obiectiv era de a pune capăt tirurilor de rachete.

Operaţiunea aeriană israeliană lansată de trei zile împotriva Hamas a provocat cel puţin 64 de morţi, inclusiv civili.

R.D.