4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:39
No menu items!

Celebra Daniela Lulache şi Carmen Radu de la Eximbank au intrat în CA-ul Nuclearelectrica

spot_img

Celebra Daniela Lulache şi Carmen Radu de la Eximbank intră în CA-ul Nuclearelectrica

Daniela Lulache, consilierul viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu, şi Carmen Radu, vicepreşedinte al Eximbank şi membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului Român de Contragarantare, au intrat în Consiliul de Administraţie al Nuclearelectrica. La finalul anului trecut, Lulache a refuzat să preia funcţia de director general interimar al aceleiaşi companii.

Lulache este un personaj controversat în administraţia din România, în condiţiile în care aceasta a primit indemnizaţii-record în funcţia de director general al Fondului Proprietatea. Ea a obţinut în 2009, ultimul ei an de mandat, venituri nete de 1,86 milioane de lei (440.000 de euro). A fost îndepărtată de la conducerea FP în schimbul unei compensaţii de 2,6 milioane de lei.

Lulache a negociat şi finalizat tranzacţia de participaţii minoritare la CEZ Vânzare, CEZ Distribuţie şi CEZ Servicii către CEZ, considerată cea mai mare tranzacţie din piaţa de fuziuni şi achiziţii a anului 2008 din România.

Carmen Radu este Vicepreşedinte al Eximbank şi Membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului Român de Contragarantare. Are peste 34 de ani de experienţă profesională, din care peste 21de ani în funcţii de administrare şi conducere.

Ceilalţi cinci membri în CA-ului Nuclearelectrica sunt:

–          Alexandru Săndulescu, consilier superior pe politică energetică la Cabinetul Primului Ministru al Republicii Moldova, în cadrul ‘EU High Level Policy Advisory Mission’, proiect finanțat de UE şi implementat de UNDP

–          Alexandru Alexe, reprezentant în Adunarea Generală a Acţionarilor a SN Nuclearelectrica S.A. şi membru al Comisiei de pregătire şi derulare a ofertei publice de acţiuni ce va avea loc în cursul acestui an

–          Dan Popescu , Secretar General al Agenţiei Nucleare pentru Deşeuri Radioactive

–          Ionel Bucur, directorul sucursalei CNE Cernavodă şi membru în Consiliul de Administraţie al Energonuclear

–          Dragos Paul Popescu, Director General al companiei EnergoNuclear

Nuclearelectrica este controlată în proporţie de 90,3% de către Ministerul Economiei, Fondul Proprietatea având o participaţie minoritară de 9,7%. Compania a avut în 2011 venituri de circa 1,5 miliarde de lei şi un profit net de 83 milioane de lei.

Cosmina Croitoru