Cel mai mare necaz al omului modern este uitarea
Cel mai mare necaz al omului modern este uitarea. La fel ca în cazul unei stagnări profunde, uitarea s-a strecurat în toate acţiunile şi fiinţările omului. În mod individual, colectiv, istoric sau cultural, suntem vrăjiţi să uităm. Nu numai că ne-am uitat trecutul dar şi locul nostru în prezent sau responsabilitatea legată de viitor, scrie soulkiker.com, potrivit site-ului noulpamant.ro.
La nivel personal, starea noastră de conştiinţă legată de ego are misunea de a ne păstra în starea de uitare – de a rupe legătură cu propria fiinţă că întreg şi cu interconectările matricei vieţii şi a conştiinţei universale. La nivel colectiv, aceasta uitare este perpetuata şi întărită prin metode sociale şi culturale – în principal prin inducerea unei tranşe în legătură cu realitatea consumerismului inconştient, a stilului de viaţă non-autentic şi a unei minţi îndreptate către matrialism.
Partea cea mai bună din această chestiune este faptul că avem cu toţii şansă de a ne reaminti şi de a ne reconecta la univers, la scară mare. Puterea amintirii este în centrul caii spirituale de re-descoperire şi realizare.
Iată o listă cu ceea ce cred că am uitat, său mult mai important, o listă de lucruri pe care să ni le reamintim:
1) Ne-am uitat locul din lumea naturală
În ultimele sute de ani ne-am îndepărtat de natură. Am exploatat, am devastat, am consumat şi am încercat să controlăm natură în aşa fel încât aceasta să ne satisfacă lăcomia ce se naşte din nebunia ego-centrismului. Am încercat să ne îndepărtăm de ciclurile naturale ale vieţii. Am uitat cum să ascultăm şi să intelegm ritmurile naturale şi ciclurile pământului – semnele sale şi limbajele. Am uitat să urmăm calea naturii şi să trăim în armonie cu ea.
2) Ne-am uitat conexiunea cu viaţă şi cosmosul
Detasadu-ne de natură, am uitat că suntem profund conectaţi la ea şi la ciclurile universale. Unele triburi de la periferia “civilizaţiei”, care încă urmează căile ancestrale, au păstrat această conexiune cu repect şi onoare. Noi, pe de altă parte, am instalat un simţ al separării care ne-a condus la dezechilibre şi boli. Am uitat că toată conştiinţă este inter-conectata şi intre-tesuta într-un dans minunat şi delicat.
3) Ne-am uitat înţelepciunea străveche
Ne-am uitat înţelepciunea străveche. În cursa noastră de a obţine cunostere ştiinţifică prin realizarea minţii noastre, am uitat înţelepciunea ce curge din deschiderea inimii. Am uitat poveştile ancestrale şi toată intelpciunea populară care a fost oferită omenirii de către vizionări şi înţelepţi din antichitate care au trăit în armonie cu universul.
4) Ne-am uitat calea şi visele
Indeparatandu-ne de propria cale interioară, am uitat să visăm visul vieţii. Şi mai important decât atât, am uitat cum să ne trezim din vis şi să ne vedem adevărata natură ca şi co-creatori ai vieţii – că visători. Am uitat că avem puterea de a ne ţese visele şi de a ne folosi puterea intenţiei pentru a direcţiona aceste vise în manifestare.
5) Ne-am uitat scopul
Din cauza sporovăielilor, a zgomotului şi a distragerilor din această realitate densă, uităm ce am venit să facem aici. Ne uităm scopul. Suntem prinşi în transă indusă în masă a realităţii artificiale pe care o creem cu toţii. Ne-am pierdut viziunea autenticităţii, acea scânteie interioară ce ne conduce către fericire şi realizarea sinelui. Am uitat că suntem aici ca să ne realizăm că fiinţe spirituale incarnate în formă fizică şi incluse într-un univers care este acelaşi lucru cu noi.
6) Am uitat că totul este Iubire
Acesta este poate cel mai profund mister pe care doar unii căutători ajung să îl înţeleagă că adevăr care îmbrăţişează totul. Acest adevăr, totuşi este ascuns undeva, profund, în interiorul nostru. Îl cunoşteam cu toţii la un moment dat, însă l-am pierdut. Am uitat faptul că în cele din urmă că totul este enerie şi conştiinţa şi că iubirea este ţesătura fundamentală a existenţei ce curge prin toate energiile şi prin conştiinţa.
7) Am uitat să iertăm
Crezând că suntem separaţi şi deconectaţi de la ceilalţi şi de la tot ceea ce este în jurul nostru, am uitat să iertăm. În sensul cel mai profund, iertarea este actul reamintirii faptului că suntem una cu toţi şi cu toate şi că nu există nicio victimă sau călău. Suntem cu toţii împreună mişcându-ne într-o ţesătură dinamică pe care o numim viaţă.
8) Am uitat să fim Liberi
Aminteşte-ţi de asta în fiecare zi: Ai fost creat ca să fii liber! Ne-am născut şi am fost crescuţi într-o “realitate” în care libertatea este doar un concept. Suntem legaţi de “cătuşele nevăzute” ale fricii, ale prejudecăţilor, ale ideologiilor false, a recompenselor materiale şi a unor reguli sau legi care sunt făcute doar pentru interesul unora. Am uitat că suntem agenţi liberi ai schimbării. Suntem liberi să fim cine suntem fără frică sau vinovăţie.
9) Am uitat adevărata noastră putere
Trăind în frică, am uitat cât de puternici suntem. Am uitat puterea masivă a intenţiei noastre pentru a ne schimba realitatea. Am fost hipnotizaţi să umblăm în somn şi să urmăm semnale contrafăcute în mod automat.
10) Am uitat lecţiile istoriei
Dacă este ceva ce ne-a învăţat istoria, este faptul că uităm atât de repede lecţiile noastre. Mereu repetăm aceleaşi greşeli, prinşi în aceleaşi modele de lăcomie şi auto-distrugere. Nu putem fi învinuiţi în mod individual pentru greşelile făcute de către umanitate în trecut, însă suntem responsabili că indivizi să ne amintim despre greşelile trecutului şi să le oferim conştiinţei colective.
11) Am uitat să fim simpli
Viaţa oamenilor devine tot mai complexă şi mai complicată. Suntem seduşi de atracţia lui mai mult şi nu de către puterea lui mai puţin. Am uitat să fim simpli şi care este însemnătatea simplităţii. Viaţa este cu adevărat simplă. Simplitatea insemana să dai la o parte toate lucrurile neesenţiale şi ideile care ne ascund scopul vieţii şi celelalte adevăruri pe care le-am uitat.
12) Am uitat să avem încredere, să credem şi să ne minunăm
Ne-am pierdut fascinaţia în legătură cu lumea, cu viaţă. Am uitat să ne minunăm de miracolul vieţii. Nu mai stăm complet uimiţi de maiestuozitatea întregului. Scepticismul nostru şi perspectiva cinică asupra lumii ne-a făcut să ne pierdem încrederea în noi înşine şi în magia universului. Am uitat să credem. Aceasta este poate cea mai mare tragedie dintre toate. Ne-a slăbit spiritul şi ne-a împovărat sufletul.
Din fericire ne putem aminti cum să îmbrăţişăm unitatea şi să ne reconectăm la inteleciunea simplă a culturilor străvechi, pentru că lumea noastră are nevoie de mai asta mai mult decât oricând. Haideţi să ne aducem aminte că am ştiut secretul vieţii tot timpul.
Olimpia Diaconiuc