Cel puţin 15 persoane au fost ucise şi alte 30 rănite într-un atentat cu mașină-capcană care a avut loc luni în apropiere de spitalul Al-Jala din Benghazi, în estul Libiei, a anunţat ministrul adjunct de interne libian, Abdallah Massoud, potrivit AFP.
„Un număr de 15 persoane au murit şi cel puţin alte 30 au fost rănite în explozia unui vehicul-capcană, în apropiere de spital”, a precizat Massoud.
Bilanţul vitimelor este unul provizoriu. „Explozia a distrus total un restaurant şi a afectat grav imobile din apropiere”, a adăugat ministrul adjunct de interne libian.
C.I.