-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:32
No menu items!

Cel mai scurt traseu dintre România și Grecia, redeschis – maximum 6 ore cu mașina

spot_img

Datorită redeschiderii Punctului de Trecere a Frontierei Makaza, situat la graniţa între Bulgaria şi Grecia, care a fost închis în 1945, se asigură legătura directa dintre Ruse si Marea Egee.

Punctul de frontieră Makaza este situat pe cel mai scurt drum între Bucureşti şi Marea Egee. El a fost închis în anul 1945, fiind deschis apoi la aproximativ 24 de ani după sfârşitul Războiului Rece în care Bulgaria şi Grecia au fost adversare.

Drumul Ruse-Makaza, care leagă România de Grecia traversând centrul Bulgariei, face parte din coridorul european numărul 9 care face legătura între Helsinki, statele baltice, Moscova, Kiev, Bucureşti şi portul grecesc Alexandroupolis la Marea Egee.

Potrivit publicaţiei elene „O Hronos”, din oraşul Komotini situat în nord-estul Greciei, după deschiderea punctului de frontieră, distanţa între această localitate şi Bucureşti devine de 465 km şi poate fi parcursă cu autoturismul în 6 ore şi jumătate. Distanţa între Komotini şi capitala bulgară este de 322 km, ceea ce înseamnă 4 ore cu maşina.

Deocamdată, punctul este deschis doar pentru vehicule cu masa mai mică de 3,5 tone. Pe teritoriul bulgar, drumul E 85 trece prin localităţile Ruse, Biala, Veliko Târnovo, trecătoarea Şipka, Kazanlâk, Stara Zagora, Dimitrovgrad, Haskovo, Kargiali, Momcilgrad, Makaza.

R.M.