6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:41
No menu items!

Cel mai numeros și penal Parlament de după 1989. UPDATE

spot_img

 

Deși toate partidele au agreat ideea cu redistribuirea, aceasta ar putea fi invalidată ca neconstituțională fiind o procedură „peste și în afara votului!”, a declarat judecătorul CCR, Ion Predescu, pentru Jurnalul Naţional. „Nu este în regulă să avem 600 de parlamentari! În Franța este un senator la 200.000 de locuitori și un deputat la 100.000 de locuitori. Noi vom avea un senator la 70 de mii de locuitori și un deputat la 50 de mii de locuitori. Nu se poate! Județul Dolj ar fi trebuit să fie reprezentat de 15 parlamentari, dar vor fi 20!”, a mai adaugat Predescu.

Dacă așa stau lucrurile în ceea ce privește cantitatea, în privința calității se pare că e și mai rău. Invitat într-o emisiune TV, Adrian Halpert, fost director general la Adevărul, a spus că viitorul parlament este „cel mai penal pe care l-a avut România de după decembrie 1989”, având în vedere numărul foarte mare al aleșilor care au dosare penale în diferite spețe.

Într-o intervenţie la o emisiune TV Predescu a spus, însă, că vorbele i-au fost răstălmăcite de către ziaristul (de la Jurnalul Național) cu care a stat de vorbă. Judecătorul CCR a negat că declaraţia i-ar reflecta spusele, precizând că a fost doar o discuţie telefonică, nu o declaraţie oficială, prin care încerca să lămurească un jurnalist care a fost poziţia sa privind Legea electorală pe vremea când era senator. „A dat publicităţii ce a vrut el să reţină sau ce a putut să înţeleagă. Ce să mai cred despre un asemenea individ? (…) Dacă l-aş cunoaşte, l-aş strânge de gât”, a spus Predescu.

Judecătorul a precizat că, pe vremea când era senator, s-a pronunţat pentru o normă de reprezentare mai mare pentru parlamentari astfel încât numărul acestora să se reducă, iar raportul numeric dintre senatori şi deputaţi să fie 1 la 2, nu 1 la 2,5, aşa cum este acum.

„În ce mă priveşte, ca cetăţean, ca om, consider că sunt prea mulţi parlamentari”, a spus Predescu.

În schimb, Predescu susţine că nu s-a referit la actuala Lege electorală pentru că nu o cunoaşte suficient. „Nu pot să mă pronunţ pentru că nu reţin toate dispoziţiile legale. Mărturisesc că Legea electorală în vigoare nu m-a pasionat”, a precizat Predescu.

Declaraţia lui Predescu survine în aceeaşi zi în care Curtea Constituţională a dat publicităţii un comunicat în care reia argumentele pentru care a declarat ca neconstituţională Legea electorală elaborată de către liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta prin care era instituit un sistem electoral majoritar.

D.M.