Titlul de “vertebrat al anului”, atribuit de revista Science, în 2013, a fost câştigat de şobolanul-cârtiţă golaş, cel mai longeviv rozător al planetei.
În fiecare an, revista Science atribuie titlul de “vertebrat al anului” unui animal pe baza unor criterii proprii. Astfel, alegerea şobolanului-cârtiţă golaş (Heterocephalus glaber) arată că nu e vorba despre frumuseţea impunătoare sau despre drăgălăşenia convenţională.
Şobolanul-cârtiţă golaş este o specie fascinantă din multe puncte de vedere, iar în ultimii ani a fost intens studiat, pentru elucidarea unora dintre cele interesante capacităţi ale sale, potrivit descopera.ro.
Originar din estul Africii, acest animal este cel mai longeviv rozător al planetei, putând trăi până la 30 de ani, de 9 ori mai mult decât şoarecii de aceeaşi mărime. Iar una dintre cauzele longevităţii sale o constituie rezistenţa naturală la cancer.
Şobolanul-cârtiţă golaş a fost onorat cu titlul de “vertebrat al anului 2013” pentru a celebra două studii ştiinţifice remarcabile, publicate în revista Nature şi în Proceedings of the National Academy of Sciences, care au contribuit la explicarea, în parte, a acestei excepţionale însuşiri a animalului şi care ar putea, în cele din urmă,să ajute la identificarea unor metode noi şi eficiente de prevenire şi tratare a cancerului la oameni.
D.M.