2.7 C
București
joi, 26 decembrie 2024 - 16:03
No menu items!

Cel mai bogat sector nu are apă caldă şi căldură. Oamenii anunţă că ies în stradă

spot_img

Aproape 15.000 de bucureşteni nu au apă caldă şi căldură de mai bine de două luni.

Este vorba de unul dintre cele mai scumpe cartiere din Capitală, cartierul Aviaţiei.

Pentru că situaţia a devenit de nesuportat, oamenii au anunţat chiar şi un protest pentru duminică, 3 noiembrie.

Lucrările RADET vizează o conductă veche de 50 de ani care este înlocuită.

Administratorul judiciar al RADET a explicat la Antena 3 că au apărut probleme în momentul în care s-a constata că această conductă trece foarte aproape de zona carosabilă şi ar putea avea ca efect prăbuşirea asfaltului.

Motiv pentru care, a fost nevoie de o regândire a lucrărilor de infrastructură.

În ciuda disconfortului major, Radet anunţă prin administratorul judiciar, că finalizarea lucrărilor a fost amânată. Ca urmare, ceea ce ar fi trebuit să se încheie sambata, 2 noimebrie, se prelungeşte până pe data de 15 noiembrie.

„Îmi pare rău pentru situaţia în care se află oamenii. Într-adevar ar fi trebuit terminate lucrările pana la data de ieri. Constructorul a amânat finalizarea lucrării până la data de ieri. Conducta aceea este foarte aproape de zona rutieră, foarte aproape de linia de tramvai. Acea izolaţie care trebuie refăcută, atingea zona aceea de contact a părţii rutiere şi exista pericolul prăbuşirii asfaltului. Din fericire pentru întregul sistem , este vorba despre startul unei operaţiuni ample de înlocuire a infrastructurii. Aceea e o ţeavă de 50 de ani vechime „, a explicat administratorul judiciar Radet, Gheorghe Piperea