- UPDATE
Miliardarul Ioan Niculae a fost cel care intentat divorțul de soția sa, Domnița Niculae, pe 6 noiembrie 2012, la Judecătoria Sectorului 1 București. După cum arată datele postate pe portalul instanțelor, Domnița Niculae, soția patronului de la Interagro, a înaintat și ea, pe 17 mai anul acesta, o acțiune pentru partaj, la aceeași instanță.
Cu mai bine de o lună înainte de a fi înregistrată acțiunea de împărțire a averii, magistrații au admis cererea Domniței Niculae de ajutor public judiciar și au dispus scutirea acesteia de plata taxei de timbru în proces. Soția miliardarului a formulat această cerere, dată fiind suma exorbitantă pe care ar fi trebuit să o plătească drept taxă de timbru, ținând cont de averea uriașă pe care ar urma să o împartă cu soțul ei.
Instanţa atrage atenția pârâtei- reclamant că în cazul în care cererea de acordare a ajutorului public judiciar a fost făcută cu rea-credinţă, prin ascunderea adevărului, poate fi obligată la restituirea sumelor de care a fost scutită şi la plata unei amenzi în cuantum de până la 5 ori suma pentru care s-a acordat scutirea, conform art. 17 din O.U.G. nr. 51/2008, precum și faptul că, în situația în care cade în pretenții, cheltuielile procesului avansate de către stat rămân în sarcina acesteia, potrivit art. 19 alin. 1 din O.U.G. nr. 51/2008.
Judecătoria Sectorului 1
Sentință irevocabilă, 3 aprilie 2013
Forbes a estimat averea lui Ioan Niculae la peste un miliard de euro, acesta clasându-se astfel pe primul loc în topul celor mai bogați români.
Omul de afaceri Ioan Niculae se desparte de soția sa. Divorțul dintre afacerist și Domnița Niculae se află pe rolul Judecătoriei Sectorului 1.
Miercuri, 18 septembrie, la Judecătoria Sectorului 1, a avut loc cel de al 5-lea termen al procesului. În fața instanței a fost prezent și Ioan Niculae, însoțit de avocatul său Gheorghe Florea.
Afaceristul nu a făcut nicio declarație în sala de judecată, dar apărătorul le-a spus magistraților că patronul de la Interagro dorește ca procesul să fie declarat secret, deoarece clientul său este urmărit penal. „Am obligația să-i asigur o apărare echitabilă, mai ales că este urmărit penal într-un dosar penal de amploare. Nu vreau să fie expus, mai ales că sunt chestiuni sensibile, care pot fi interpretate. Se încearcă soluționarea cauzei pe cale amiabilă „, a declarat avocatul Gheorghe Florea.
Cererea avocatului a fost acceptată de instanță. Următorul termen a fost stabilit pentru 30 octombrie. Atunci, la Judecătoria Sectorului 1 vor fi audiați mai mulți martori.
Ioan Niculae nu a putut fi contactat pentru a ne oferi o reacție legată de divorțul său.
Sofia Marinescu