4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:51
No menu items!

Cei trei ofițeri de la Crimă Organizată Constanța care ar fi torturat un investigator sub acoperire, trimiși în judecată de DNA

spot_img

Cei trei ofițeri de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Constanța arestați în luna mai a acestui an pentru că ar fi torturat un investigator sub acoperire au fost trimiși în judecată, miercuri, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Potrivit unui comunicat de presă remis miercuri de DNA, cei trei polițiștiBogdan Mircea Teodorescu, Emil Dragoș Petcu și Vlad Ștefan Zaharia – sunt acuzați că i-ar fi oferit informații despre controalele poliției reprezentantului unui magazin de etnobotanice, pentru ca acesta să scape de eventuale sancțiuni. Vânzătorul de etnobotanice i-a denunțat însă pe cei trei la DNA.

„La datele de 29 decembrie 2010 și 28 ianuarie 2011, inculpații Teodorescu Bogdan Mircea, Petcu Dragoș Emil și Zaharia Vlad Ștefan, lucrători de poliție judiciară în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, au comunicat unui denunțător, reprezentant al unui magazin de comercializare a produselor <<etnobotanice>>, informații ce nu erau destinate publicității, referitoare la organizarea unor acțiuni mixte de control inopinat pentru combaterea activităților ilegale de comercializare a plantelor și substanțelor stupefiante, halucinogene, euforice și psihotrope. Informațiile erau comunicate denunțătorului în mod nemijlocit, indicându-i-se în mod exact data și intervalul orar de desfășurare a controalelor. Aceste acțiuni erau derulate de reprezentanții mai multor instituții publice din județul Constanța și, având în vedere că și lucrătorii din cadrul B.C.C.O. Constanța participau la efectuarea respectivelor controale, inculpații au luat la cunoștință în mod direct despre organizarea acestora, în virtutea atribuțiilor de serviciu.  Scopul evident al comunicării de către inculpați a informațiilor menționate a fost acela de a asigura firmei reprezentate de denunțător posibilitatea de a continua comercializarea de plante și substanțe <<etnobotanice>>, potențial dăunătoare sănătății, fără a fi depistată de către organele de control și fără a fi sancționată contravențional în mod corespunzător”, se arată în rechizitoriul transmis de procurori Curții de Apel Constanța.

Cei trei ofițeri – anchetați într-un alt dosar de procurorii Parchetului General pentru că l-ar fi agresat pe investigatorul sub acoperire al DNA – vor fi judecați pentru folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, în formă continuată.

Raluca Dan