4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:38
No menu items!

Cei mai bogați magistrați nu se lasă. Cu venituri și de peste 10.000 de euro pe lună, se judecă pentru creșteri de 25%

spot_img

Magistrații – membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cu venituri și de peste 10.000 de euro pe lună, după cum arăta Sursa Zilei, la începutul acestui an, insistă să se judece cu statul pentru creșteri salariale de 25%. În septembrie 2020, 13 din cei 14 membri aleși ai CSM au dat în judecată instituția pentru majorarea indemnizațiilor cu 25% pe motiv de discriminare. Dacă soluția rămâne definitivă, cei 13 vor primi câte 500.000 de lei. Un apel în acest caz are următorul termen joia viitoare, pe 26 mai, la Curtea de Apel Pitești, anunță „Europa liberă”. 

Decizie rapidă, la Tribunalul Vâlcea

Procesul a fost deschis după ce, cu 6 ani în urmă, Guvernul a majorat cu 25% salariile consilierilor de probațiune, adică cei care se ocupă de reintegrarea socială a condamnaților din România. Trei ani mai târziu, cei 13 membri CSM au ajuns la concluzia că, începând cu 2017, au fost discriminați.

Raționamentul lor: din moment ce salariile consilierilor de probațiune au crescut cu o pătrime și fac parte din familia ocupațională „justiție”, aceasta ar însemna că și salariile celor din CSM, care fac parte din aceeași familie ocupațională, trebuie să crească cu 25%. Asta deși, în 2017, un consilier de probațiune câștiga aproximativ 3.000 de lei pe lună, iar un membru CSM, 26.000 de lei pe lună, arată jurnaliștii de la „Europa liberă„.

În ciuda diferenței de 23.000 de lei dintre salarizări, judecătorii Simona Marcu, Mihai-Andrei Bălan, Gabriela Baltag, Bogdan Mateescu, Lia Savonea, Evelina Oprina, Nicoleta Țînț, Mariana Ghena și procurorii Cristian Mihai Ban, Codruț Olaru, Florin Deac, Nicolae Andrei Solomon și Tatiana Toader au dat în judecată CSM și au cerut majorarea indemnizațiilor cu 25% începând cu ianuarie 2017 până în prezent, indemnizația urmând să fie majorată și pe viitor.

Inițial, acestora li s-au adăugat cei doi reprezentanți ai societății civile din CSM: Victor Alistar și Romeu Chelariu. Ulterior, ei s-au retras din proces, dar nu au renunțat și la o eventuală mărire, dacă aceasta va fi decisă de instanță. 

Iar pe 2 martie 2021, Tribunalul Vâlcea, a stabilit, într-un singur termen de judecată, că cei 13 membri ai CSM au dreptate parțial. Judecătorul a avut cu o obiecție: nu poate dispune plata majorată a salariilor din ianuarie 2017 de la începutul mandatului, ci începând din 14 septembrie 2017 până azi, termenul limită de 3 ani fiind perioada în care puteau să acționeze în judecată cei din CSM.

Nemulțumiți de soluție, cei 13 au făcut apel la Curtea de Apel Pitești care a stabilit următorul termen pentru 26 mai.

Predoiu le-a mai crescut și el salariile și nu a făcut nimic pentru a opri valul de procese

Sursa Zilei arăta că, în penultima zi a anului trecut, pe 30 decembrie, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a semnat un ordin prin care crește salariile judecătorilor și procurorilor și, implicit, pensiile speciale ale acestora, cu aproximativ 20%. Ordinul vizează, mai exact, creșterea Valoarii Sectoriale de Referinţă (VSR) în funcție de care se calculează salariul magistraților, de la 465 de lei la 605 lei.

Cu 20 la sută vor crește și salariile membrilor CSM care nu ratează nicio ocazie de a da în judecată statul pentru orice leu care li se pare că li se cuvine. Și, evident, câștigă întotdeauna procesele. 

Ministrul Cătălin Predoiu și-a motivat ordinul care le aduce noi creșteri salariale magistraților prin faptul că nu a avut de ales și că nu a făcut decât să pună în aplicare decizii definitive judecătorești, altfel fiind pasibil de răspundere în fața legii.

Salariile şi pensiile în plată sunt stabilite prin legi adoptate succesiv în ultimii 10 ani. Din păcate, aceste legi sunt necorelate şi au dat naştere la numeroase litigii între salariaţi din multe familii ocupaţionale şi Guvern, inclusiv în domeniul Justiţiei. Consecinţa acestor necorelări a fost apariţia a sute de decizii definitive pronunţate instanţe, inclusiv de ÎCCJ, care au impus cu obligativitatea interpretării definitive aplicarea unui coeficient salarial în întreaga familie ocupaţională Justiţie. Inclusiv CCR a fost sesizată şi s-a pronunţat în acest sens. MJ nu poate ignora aplicarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care i se adresează obligatoriu. Neaplicarea cu bună ştiinţă a unei astfel de hotărâri ar fi pedepsită de lege”, spune Predoiu care uită că este la al patrulea mandat de ministru al Justiției, perioadă în care ar fi putut face schimbări și ar fi putut corela normele la care se referă acum, astfel încât să evite situațiile în fața cărora se arată acum neputincios.

Mai ales că se pare că a găsit soluția: o lege a salarizării unitare în sistemul judiciar. Al cărei inițiator ar trebui să fie Ministerul Justiției, iar avizator CSM.

Iată ce venituri încasează, însă, membrii CSM, care sunt și magistrați:

  1. Judecător Corina-Alina Corbu, membru de drept al CSM în calitate de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție – 619.047 lei (125.181 de euro), adică, aproximativ 10.430 de euro pe lună, reprezentând venituri încasate într-un an, inclusiv drepturi salariale recuperate în instanță și indemnizația de la CSM.
  2. Judecător Simona – Camelia Marcu, membru ales – 584.110 lei (peste 118.100 de euro), venituri încasate într-un an, adică, peste 9.800 de euro pe lună, reprezentând salariu / indemnizație ca membru ales al CSM și o diferență rezultată din recalcularea drepturilor salariale, încasată de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru 2019.
  3. Judecător Nicoleta Margareta Țînț, membru ales al Consiliului – 550.851 de lei (aproape 111.400 de euro), venituri încasate într-un an de la CSM și drepturi restante și diferențe salariale de la Curtea de Apel Brașov, adică, aproape 9.300 de euro pe lună.
  4. Procuror Codruț Olaru – membru ales – 550.602 lei (111.340 de euro), venituri încasate într-un an de la CSM și de la Parchetul General și Secția Parchetelor Militare, adică peste 9.270 de euro pe lună. La acestea se adaugă salariul din activitatea didactică de la Universitatea Titu Maiorescu, de 29.485 de lei (aproape 6.000 de euro) pe an.
  5. Judecător Bogdan Mihai Mateescu, președinte interimar al Consiliului: 548.986 (peste 111.000 euro) de lei pe an, reprezentând indemnizație de membru CSM, recalculări salariale anterioare, diurnă deplasări interne și detașare, recalculare drepturi salariale restante de la Tribunalul Vâlcea, chirie și transport, decontate de CSM. Așadar, judecătorul Mateescu a încasat, în 2021, 9.251 de euro pe lună.
  6. Procuror Mihai – Cristian Ban, membru ales – 521.946 lei (peste 105.000 de euro), adică, aproximativ 8.700 de euro lunar, reprezentând veniturile încasate de la CSM și ca drepturi restante de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
  7. Procuror Nicolae Andrei Solom – membru ales al CSM – 513.064 lei (adică, 103.794 euro), venituri încasate de la CSM și ca restanțe salariale și de alte drepturi, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București înr-un an, adică, peste 8.600 de euro pe lună.
  8. Judecător Andrea Annamaria Chiș, membru ales – 511.859 lei (aprox. 103.506 euro), adică peste 8.600 de euro pe lună, venituri încasate doar de la CSM și ca drepturi salariale de la Curtea de Apel Cluj. La acestea se adaugă și salariul de profesor la Facultatea de Drept a UBB – Cluj, totalizând 38.918 lei (aprox. 7.800 euro) pe an.
  9. 9. Procuror Florin Deac, vicepreședinte CSM– 482.971 lei (peste 97.600 de euro) pe an, adică, peste 8.100 de euro pe lună. De menționat că, deși nu declară că ar avea o locuință în București, procurorul Florin Deac nu menționează în declarația sa de avere dacă a beneficiat sau nu, în ultimul an, de decontarea chiriei sau a transportului de către CSM.
  10. Judecător Lia Savonea – membru ales al CSM – 479.885 de lei (peste 97.000 de euro), venituri încasate într-un an, adică, 8.086 de euro pe lună.
  11. Gabriela Scutea, membru de drept al CSM, în calitate de procuror general al României – 388.144 lei (aprox. 78.489 de euro), venituri încasate într-un an de la Parchetul General și CSM, la care se adaugă diferențe salariale restante de la Parchetul Cuții de Apel Brașov și Ministerul Justiției, adică, peste 6.500 de euro pe lună.
  12. Procuror Tatiana Toader, membru ales al CSM – 351.638 de lei (peste 71.100 de euro), venituri încasate în calitate de vicepreședinte al CSM și ca drepturi salariale restante de la Tribunalul București într-un an, adică, peste 5.900 de euro lunar.
  13. Judecător Evelina – Mirela Oprina, membru ales – 347.306 lei (aprox. 70.230 euro) a încasat într-un an de la CSM și ca diferențe salariale de la Tribunalul București și Tribunalul Ilfov, adică, peste 5.800 de euro pe lună. La acestea se adaugă salariul de profesor universitar la Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”, de 21.360 de lei (aproape 4.300 euro) pe an.
  14. Judecător Mihai Andrei Bălan, membru ales al CSM – 338.966 lei (68.544 euro) a încasat într-un an, adică, 5.712 euro pe lună.

Raluca Dan