-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:43
No menu items!

Cei doi pompieri care au verificat clubul Colectiv rămân în arest

spot_img

Judecătorii de la Tribunalul Militar București au decis, sâmbătă, menținerea arestării preventive pentru George Matei și Antonina Radu, cei doi pompieri ai ISU București care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI.

Cei doi inspectori au fost trimiși în judecată de DNA pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. La primul termen al procesului care a avut loc sâmbătă, Tribunalul Militar București a decis ca cei doi pompieri să rămână în arest, însă decizia nu este definitivă.

Procurorii susțin că, în perioada septembrie 2014 — primăvara anului 2015, George Matei și Antonina Radu, în calitate de ofițeri-inspectori în cadrul ISU București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință, nu și-au îndeplinit obligațiile legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că SC Colectiv Club SRL București desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu.

Mai mult, George Matei și Antonina Radu s-au oferit să-i ajute pe patronii clubului Colectiv cu întocmirea dosarului PSI, deși știau că există nereguli, dar nu le-au raportat superiorilor despre existența localului respectiv.