-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:21
No menu items!

FOTO/ Cei doi muncitori răniţi grav în explozia de la Petromidia, transferaţi la o clinică din Germania

spot_img

Cei doi bărbați, care au suferit arsuri în urma exploziei de la Petromidia, au fost transferați, luni, la o clinică din Germania.

„O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat luni, 5 iulie, o misiune umanitară în Germania, pe ruta Otopeni – Offenbach – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgență, a doi pacienți care au suferit arsuri în explozia de la Rafinăria Petromidia”, a transmis de MApN.

 

Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian astăzi, în jurul orei 11.00.

Cei doi bărbați sunt, în continuare, în comă indusă. Echipa medicală care monitorizează pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul UPU-SMURD Bucureşti şi Ministerului Apărării Naţionale.

Conform ultimelor evaluări făcute de medicii specialişti din Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, unde au fost internați cei doi, starea acestora era stabilă, având arsuri pe aproximativ 35% din suprafaţa corpului.