4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:19
No menu items!

Cei care lucrează cu fonduri europene au obligaţia să sesizeze de urgență Parchetul European în cazul constatării unor fraude

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea privind aprobarea OUG nr. 97/2022 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, relatează Agerpres.

Actul normativ introduce noi prevederi pentru asigurarea cadrului legal aplicabil perioadei de programare 2021 – 2027 şi pentru prevenirea apariţiei neregulilor în gestionarea fondurilor europene, respectiv corelarea perioadelor de programare şi a programelor operaţionale 2014 – 2020/2021 – 2027, prin prisma derulării în paralel a acestora. Potrivit legiuitorului, este întărit şi cadrul legal de reglementare a situaţiilor de conflict de interese, inclusiv din perspectiva articolului 61 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European şi al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii.

Legea vizează introducerea sau modificarea în cadrul naţional de reglementare în domeniul neregulilor a unor prevederi punctuale pentru calitatea de autoritate de management a agenţiilor pentru dezvoltare regională care să le asigure posibilitatea aplicării legislaţiei în ceea ce priveşte prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor, pentru a putea asigura funcţionarea corespunzătoare a sistemului de management şi control al autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.

„Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia să sesizeze fără întârziere Parchetul European în cazul constatării unor indicii de fraudă pentru care acesta ar putea să îşi exercite competenţa în conformitate cu prevederile art. 22 şi art. 25 alin. (2) şi (3) din Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO) şi să informeze DLAF. Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia să sesizeze fără întârziere DLAF şi organele de urmărire penală în cazul constatării unor indicii de fraudă, în situaţiile în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1)”, prevede, între altele, legea.

D.Constantin