6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:41
No menu items!

Ceață și polei la București, zăpadă și vânt la munte

spot_img

Luni va fi o zi predominant închisă cu precipitaţii de tot felul, vânt şi condiţii de ceaţă şi polei. În București, vreme  va fi mohorâtă. Va ploua pe parcursul zilei, iar spre seară şi noaptea sunt condiţii de lapoviţă. Vântul va deveni din ce în ce mai puternic. Temperatura maximă, normală pentru data din calendar va fi de 2-3 grade Celsius.

La munte cerul va fi mai mult noros şi va ninge slab pe arii extinse în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Meridionali, iar vântul va avea intensificări mai ales în zonele înalte unde trecător va viscoli și spulbera zăpada. Regimul termic este plăcut, în limite normale pentru o zi de decembrie, iar faţă de ieri nu vor fi schimbări semnificative.

Stratul de zăpadă a ajuns până la 89 cm. la Sinaia-Cotă, 60 cm. la Predeal, 29 cm. la Platiniș, iar în staţiunile din Munţii Apuseni are în jur de 30 cm. Multă zăpadă este şi în Carpaţii Orientali, unde are o grosime de până la 70 cm la Ceahlău-Toaca.

În regiunile din vestul lanţului carpatic va fi o zi de iarnă blândă. Cerul va avea înnorări temporare şi doar pe arii restrânse va ninge slab în estul Transilvaniei. Temperaturile maxime trec de zero grade şi ajung până la 5-6 grade Celsius în vest la Resiţa, Oradea şi Satu Mare. În sud vremea va fi închisă. Temporar se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă în Oltenia şi mai ales ploaie în Muntenia, iar vântul se va înteţi. Noaptea, precipitaţiile se vor transforma, treptat, în lapoviţă şi chiar ninsoare.

La amiază se vor înregistra 1 grad în Craiova, 2 grade la Piteşti, 3 grade la Giurgiu şi Buzău şi 5 grade la Călăraşi. Dobrogea rămâne cea mai caldă zonă a ţării – aici mercurul din termometre urcă până la 8 grade pe litoral la Constanţa, iar la Tulcea se vor înregistra 5 grade. Cerul va fi înnorat şi trecător va ploua slab, iar vântul va fi moderat.

În Moldova nici astăzi situaţia nu este mai bună, chiar dacă ninsorile vor fi slabe şi pe arii din ce în ce mai restrânse. Vântul va mai avea intensificări şi trecător va spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi de 2-3 grade în sud şi nu vor trece de – 3 – 2 grade Celsius în nord.

D.M.