Material prezentat de Fundația România Autentic
Ioan Joldea nu era „os domnesc”, el făcând parte din rândurile boierimii moldave. Deşi a obţinut, sub domnia lui Ştefan Rareş (voievodul „Moldovlahiei” din 11 iunie 1551 până la 1 septembrie 1552), înalta dregătorie de mare comis, boierul Joldea nu era considerat de către contemporanii săi ca fiind de obârşie prea nobilă.
Ioan Joldea făcea, însă, parte din partida boierească moldavă adeptă a Răreşeştilor (ramura familiei domnitoare a Bogdăneştilor, întemeiată de Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare şi al Răreşoaiei), condusă de văduva lui Petru Rareş, doamna Elena Ecaterina. Aceasta, după asasinarea, la 1 septembrie 1552, a fiului ei, Ştefan Rareş, hotărăşte, pentru a menţine coroana voievodală în sânul familiei, să-l susţină la tron pe Joldea, căruia-i oferă, pentru a-i legitima venirea la domnie, mâna fiicei sale, Ruxandra, scrie istorie-pe-scurt.ro.
Ridicarea la domnie a lui Joldea a fost făcută de către un numeros grup de mari boieri, conduşi de marele vornic Gavril Movilă şi hatmanul Ioan Sturza, care iniţial intenţionaseră să treacă hotarul în Polonia şi să pornească spre tabăra lui N. Sieniawski, voievodul de Belz (aflată la nord de Nistru), unde se găsea Petru stolnicul (viitorul Alexandru Lăpuşneanu), cel susţinut de poloni să urce în scaunul domnesc al Moldovei. Scopul lor era acela de a i se închina în calitate de domn, acesta fiind deja proclamat ca atare, în urma sosirii în tabăra lui N. Sieniawski a 300 dintre boierii moldoveni adepţi ai înălţării sale la domnie, care „au mers acolo pentru a cere într-un glas în numele ţării şi în faţa întregii oştiri” ca fiul lui Bogdan al III-lea cel Orb („gospodarul” statului medieval românesc est-carpatin din 2 iulie 1504 până la 22 aprilie 1517) să fie declarat „mare voievod şi domn al Valahiei Mici”.
În drum spre tabăra menţionată, odată ajunsă în localitatea Şipote, delegaţia alcătuită din însemnate feţe boiereşti, în frunte cu Gavril Movilă şi Ioan Sturza, va fi oprită de ambiţioasa văduvă a lui Petru Rareş, care îi va convinge pe membrii acesteia să-l aleagă ca domn pe Joldea. Cu toate că alături de ea se afla Constantin Rareş, feciorul ei cel mai tânăr (la acea vreme având cam 12 ani), Elena Ecaterina, temătoare pentru soarta acestui ultim fiu rămas în viaţă, nu a avut curajul să-l declare candidat la tronul ce-i revenea de drept, considerând pentru moment ca fiind mai înţelept să-l propulseze la cârma statului moldovean pe cel care urma să-i devină ginere.
Despre acţiunea vajnicei consoarte a lui Petru Rareş îi punea la curent pe senatorii regatului polon, la 19 septembrie 1552, însuşi regele Poloniei, Sigismund al II-lea August (1548-1572), care le scria marilor săi dregători că „îndemnaţi de stăruinţele mamei domnului ucis (Ştefan Rareş)”, unii boieri „voiau să primească de domn pe altul decât pe Petru stolnicul (devenit ca voievod Alexandru Lăpuşneanu)”. Înălţarea ca domn a lui Joldea a avut loc cu puţin timp înainte de pătrunderea în Moldova a forţelor armate polone ce-l însoţeau pe Alexandru Lăpuşneanu pentru a-l impune pe scaunul domnesc de la Suceava, faptă întâmplată la 4 septembrie 1552.
Cronicarul italian Anton Maria Gratiani afirma că Joldea a ajuns la domnie fiind „proclamat voievod prin votul tumultuos al mulţimii”, deci el fusese ales de marii boieri şi aclamat de restul categoriilor sociale participante la ceremonia oficială. Spre supărarea călugărului Eftimie, care, în a sa cronică, condamnă cu vehemenţă gestul marelui vornic Gavril Movilă şi al hatmanului Ioan Sturza, aceştia încălcându-şi „jurămintele şi făgăduinţele” făcute pribegilor aflaţi în Polonia (că îl vor recunoaşte pe Alexandru Lăpuşneanu drept domn) şi „şi-au pus domn la Şipote pe nenorocitul Joldea”.
Informaţi cu privire la proclamarea ca domn a lui Joldea, marele boier moldovean Ion Moţoc (comandantul celor 300 de partizani ai Lăpuşneanului sosiţi în tabăra de la nord de Nistru şi înregimentaţi în oastea polonă) şi nobilul polon Pavel Secygniowski (ce fuseseră trimişi de voievodul de Belz în fruntea unui corp de oaste, în întâmpinarea delegaţiei boiereşti conduse de Gavril Movilă şi Ioan Sturza) vor opri înaintarea detaşamentului lor de călăreţi, însărcinând, totodată, pe patru dintre boierii moldoveni cu misiunea de a merge la Şipote şi de a-i chestiona pe cei aflaţi în anturajul voievodului ales de curând, cu privire la motivele care au stat la baza renunţării atât de bruşte la intenţia lor iniţială de a se alătura lui Alexandru Lăpuşneanu. Ajunşi la Şipote, solii „cercetaşi” au fost, însă, puşi în lanţuri şi încarceraţi sub acuzaţia că ar fi iscoade. Neavând veşti de la grupul plecat în recunoaştere şi văzând că acesta nu se mai întoarce, cele două căpetenii ale oastei moldo-polone au decis să atace „curtea domnească” de la Şipote. Astfel, clădirea în care se adăpostea Joldea a fost luată cu asalt, şi, deşi s-au opus cu îndârjire, acesta, împreună cu oamenii săi au fost siliţi, în cele din urmă, să depună armele. Înlănţuiţi şi păziţi, aceştia vor fi aduşi în faţa lui Alexandru Lăpuşneanu, în tabăra lui N. Sieniawski.
Toate acestea au avut loc imediat după 4 septembrie 1552, însă, cu siguranţă, cu mult înainte de ziua de 12 a aceleiaşi luni, dată la care Alexandru Lăpuşneanu, uns şi încoronat deja ca „mare voievod şi domn al Moldovlahiei”, la curtea voievodală de la Hârlău (aflată la sud-vest de Şipote), îi informa pe mai marii Bistriţei că a înlăturat de la putere „un hoţ şi duşman al religiei creştine”, referindu-se la Joldea.
Referitor la durata domniei lui Joldea, conform lui Gratiani, aceasta a fost de numai două zile (începând cu data la care a fost proclamat ca voievod), în timp ce potrivit cronicii lui Grigore Ureche, Joldea vodă „au domnit 3 zile, văleatul 7060 (adică anul 1552) septemvrie”, ea consumându-se numai la Şipote.
Olimpia Diaconiuc