2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:50
No menu items!

Cea mai scăzută temperatură din această toamnă: Minus 6 grade Celsius, la Miercurea Ciuc

spot_img

Minima absolută a lunii septembrie în Harghita, de minus 10 grade Celsius, a fost înregistrată în anul 1977 în Miercurea Ciuc

inceput-de-toamna

Cea mai scăzută temperatură din această toamnă, minus 6 grade Celsius, s-a înregistrat, joi dimineaţă, la Miercurea Ciuc.

Meteorologii susțin că la miezul nopţii de miercuri spre joi temperatura a coborât la limita îngheţului şi de atunci a scăzut continuu, la Staţia Meteo Miercurea Ciuc fiind măsurată, în jurul orei 6.30, valoarea termică minimă de minus 6 grade Celsius.

Vremea a fost deosebit de rece în cursul nopţii în tot judeţul Harghita, minimele consemnate de meteorologi fiind de minus 4 grade Celsius la Joseni, minus 2,4 grade Celsius la Topliţa, iar la Staţia Meteo de pe vârful Bucin valoarea termică minimă măsurată joi dimineaţă a fost de zero grade Celsius.

În municipiul Odorheiu Secuiesc, termometrele au indicat singura minimă pozitivă din judeţul Harghita, de un grad Celsius.

Minima absolută a lunii septembrie în Harghita, de minus 10 grade Celsius, a fost înregistrată în anul 1977 în Miercurea Ciuc, iar maxima absolută, de 33,8 grade, a fost consemnată de meteorologii din aceeaşi localitate în anul 1952.

D.M.