-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:03
No menu items!

Cea mai mare rată a șomajului înregistrată din martie 2010: 7,6%. În UE, șomajul scade

spot_img

Cea mai mare rată a șomajului din martie 2010: 7,6%

Rata șomajului în România a ajuns, în luna iunie a acestui an, la 7,6%, cel mai ridicat nivel din martie 2010, când indicatorul se plasa la același nivel. Creșterea este de 0,1% față de mai și de 0,5% față de iunie 2012, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).

Numărul șomerilor – cu vârste între 15 – 74 de ani – estimat pentru luna iunie a acestui an este de 736.000 de persoane. În luna iunie, 16.000 de persoane au devenit șomere.

Pe sexe, rata șomajului pentru bărbați o depășește cu 1,5% pe cea a femeilor, valorile fiind de 8,3% pentru bărbați și de 6,8% pentru femei. Pentru persoanele adulte (25 – 74 de ani), rata șomajului a fost estimată la 6,2% pentru luna iunie – 6,9% în cazul bărbaților și 5,4% în cel al femeilor.

Potrivit INS, numărul șomerilor adulți reprezintă 75,2% din numărul total al șomerilor estimat pentru iunie 2013. Comparativ cu alte state europene, România are a 21-a rată a șomajului din UE, sub media europeană de 10,9%.

Tot la capitolul șomaj, Grecia și Spania au înregistrat în luna iunie cele mai ridicate rate, de 26,9%, respectiv 26,3%. Per ansamblul UE, rata șomajului a scăzut sub 11% față de luna anterioară, însă a crescut față de iunie 2012. Cea mai mică rată a șomajului a fost înregistrată de Austria, Germania și Luxemburg (între 4,6% și 5,7%).

Cosmina Croitoru