6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:55
No menu items!

Cea mai mare creștere anuală a producției industriale din UE s-a înregistrat în România

spot_img

industrie mare

România a înregistrat, în luna august a acestui an față de aceeași lună a anului trecut, cea mai mare creștere a producției industriale din UE, arată datele biroului european de statistică Eurostat. Media UE, în aceeași perioadă, a fost în scădere cu 1,6%, iar a zonei euro cu 2,1%.

Astfel, producția industrială în România a crescut cu 6% față de august 2012. În clasament urmează Slovacia, cu un avans de 4,3%, și Cehia, cu 4,2%. La polul opus, cele mai mari scăderi anuale s-au înregistrat în Suedia (-7,9%), Grecia (-7,5%), Irlanda (-5,9%) și Italia (-4,6%).

În privința evoluției lunare, statele care au înregistrat cea mai mare creștere a producției industriale față de iulie 2013 au fost Portugalia (+8,2%), Malta (+7,2%) și Cehia (+4,7%). Cele mai ample scăderi s-au produs în Estonia (-3,5%), Suedia (-2,8%) și Letonia (-2%).

Institutul Național de Statistică (INS) nota recent că producția industrială anuală, în România, a crescut ca urmare a avansului înregistrat de industria prelucrătoare. La polul opus, industria extractivă și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat au scăzut cu 7,6%, respectiv 2,7%.

Cosmina Croitoru