6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:10
No menu items!

Cea mai mare creștere a prețurilor din industrie din ultimul an și opt luni

spot_img

Tarifele producției industriale reprezintă un indicator-cheie pentru inflație și măsoară evoluția medie a prețurilor mărfurilor industriale produse în România

industrie mare

Prețurile produselor din industrie au crescut, în luna aprilie a acestui an, cu 1,2% față de luna martie, fiind cel mai mare avans din ultimul an și opt luni. O creștere lunară mai mare a tarifelor din domeniu s-a înregistrat în luna august 2012, de 1,3%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Cea mai mare pondere în scumpirile din luna aprilie au avut-o prețurile de pe piața internă, care au crescut cu 1,7%, în timp ce tarifele pentru piața externă au avansat cu numai 0,1%. Faţă de luna aprilie 2013, preţurile producţiei industriale pe total au fost mai mari cu 0,8%, preţurile pe piaţa internă crescând cu 1,1%, iar cele pe piaţa externă – cu 0,3%.

”Comparativ cu luna precedentă, preţurile producţiei industriale au înregistrat creşteri în industria energetică (+4,6%), industria bunurilor de uz curent (+0,2%) şi industria bunurilor de capital (+0,1%). Scăderi de preţuri s-au constatat în industria bunurilor intermediare cu 0,2% şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată cu 0,1%”, se arată într-un comunicat al INS.

În luna aprilie 2014, comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent, preţurile producţiei industriale au crescut semnificativ la produsele energetice cu 3,6%, industria bunurilor de uz curent cu 1,9%, industria bunurilor de folosinţă îndelungată cu 1,4% şi industria bunurilor de capital cu 0,4%. Scăderi de preţuri s-au înregistrat în industria bunurilor intermediare (-2,4%).

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) reprezintă, alături de Indicele preţurilor de consum, Indicele produselor agricole şi Indicii preţurilor producţiei pentru servicii, un indicator cheie pentru măsurarea inflaţiei şi pentru determinarea deflatorului PIB în România.

IPPI este bazat pe o anchetă lunară şi măsoară evoluţia medie a preţurilor mărfurilor industriale produse în România şi vândute direct de producători, atât pe piaţa internă cât şi pe piaţa externă.

C.C.