-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:55
No menu items!

Ce vrea să facă Alexandru Rafila cu serviciile de urgență din Sănătate

spot_img

Ministrul Alexandru Rafila consideră că există o nevoie urgentă de centre de medicină primară, pentru a decongestiona activitatea sistemului de urgență. Oficialul de la Sănătate a precizat că 40% din intervențiile Ambulanței se rezolvă la domiciliul pacientului, astfel că trebuie gândite soluții pentru a scăpa de aceste cazuri din sistemul de urgențe.

Întrebat ce îi lipsește sistemului medical de urgență din România, ministrul Sănătății a spus că în România nu sunt centre medicale de medicină primară sau chiar specializate care să poată să asigure servicii de sănătate pe tot parcursul zilei, inclusiv în weekend.

„Problema este legată de faptul că noi nu avem servicii de asistență medicală ambulatorie de urgență în afara Unităților de Primiri Urgențe. Dacă dezvoltăm centre medicale de medicină primară sau chiar specializate care să poată să asigure servicii de sănătate pe tot parcurusl zilei, inclusiv la sfârșit de săptămână, vom scădea presiunea pe UPU. (…) Circa 40% dintre intervențiile ambulanței se rezolvă la domiciliul pacientului, în cazul celorlalte servicii de tip SMURD, unde sunt puțini angajați care sunt specializați, adică medici și asistenți, pacienții sunt transportați direct la UPU. Trebuie să facem o distincție foarte clară între pacienții care au într-adevăr nevoie de asistență medicală de urgență și alte categorii de afecțiuni care au nevoie de servicii medicale în apropierea domiciliului, care să fie permanent disponibile”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul a făcut precizări și cu privire la propunerea sa anterioară, ca sistemul de urgență să nu mai facă parte din DSU și MAI, ci din Ministerul Sănătății. 

„Nu era vorba de un act normativ al DSU, era vorba de legea de organizare a MAI, un proiect de lege, el a rămas în stand-by și nu putem să preluăm atriubuțiile MS să le transferăm unui alt minister, care are cu totul și cu totul altă activitate decât cea de asigurare a asistenței medicale. Eu din păcate n-am avut interlocutor, am fost deschis tot timpul la dialog. Eu dialoguri pe Facebook nu prea fac, singurele remarci au fost pe Facebook sau în interviuri care s-au desfășurat în biroul domnului doctor Arafat, care singur se intervieva și ne explica care sunt elementele legate de medicina de urgență”, a mai spus Rafila.

Marilena Nedelcu