- Sorin Roşca Stănescu
Este cât se poate de firesc acum, înainte de scrutin, să ne punem câteva întrebări de bun simţ. De pildă, pentru cine anume votăm? Votăm pentru Ponta? Pentru Antonescu? Pentru Băsescu? Sau pentru cu totul şi cu totul altcineva? Şi, în ce scop votăm? Pentru a pregăti prezidenţialele? Sau pentru un cu totul şi cu totul alt obiectiv? Şi a treia întrebare sună cam a aşa: în funcţie de răspunsul la primele două, cum e mai bine să facem? Să stăm acasă? Sau să ne prezentăm la urne?
Romanii au o şansă doar o dată la cinci ani pentru a face în aşa fel încât să aibă un cuvânt greu de spus în Parlamentul European. Şi, ce ne pasă nouă de Parlamentul European vor spune, cu certitudine, mulţi dintre cei care citesc această analiză? Ce pot să facă treizeci de amărâţi de romani puşi pe liste, cei mai mulţi pe ochi frumoşi, în ditamai Parlamentul European altceva decât simple anexe, simple unelte ai altora mai mari. Să încercăm să răspundem. În Parlamentul European se fac legi. Ele au efecte importante asupra României. 80% dintre legile din legislaţia internă sunt dependente de legislaţia europeană. Dacă o lege europeană defavorizează un stat că România, de pildă în agricultură său mediu atunci, noi prea multe nu mai avem de făcut la Bucureşti. Vom pierde timp de cinci ani sau vom câştiga mai puţin decât am fi putut câştiga altfel. În spatele fiecărei legi europene acţionează grupuri de interese legitime care determină veritabile strategii ale diferitelor familii de parlamentari. Dacă vrem să influenţăm politicile, în sensul creării unor avantaje pentru România, este esenţial să dispunem de puterea necesară de negociere. Aceasta este dată de legitimitatea parlamentari respectiv, de numărul de voturi pe care aceştia le au în spate, de compoziţia de parlamentarilor romani, adică din ce familii politice provin, precum şi de jocurile de culise care se fac cu ocazia desemnării viitorului Guvern european. Desemnare care va fi făcută de Guverne, dar prin intermediul Parlamentului.
Şi cum ar putea să ajungă un cetăţean obişnuit să influenţeze asemenea mişcări la scară europeană? În primul rând, realizând un fapt elementar. Şi anume că, la alegerile europarlamentare nu ne războim nici cu regimul Traian Băsescu, nici cu PDL, nici cu PMP, nici cu PSD, nici cu PNL, nici cu UDMR. Nu aceasta este obiectivul. Şi nici nu ne ducem la urne cu gândul că votăm pentru Ponta, pentru Antonescu, pentru Udrea sau pentru mai ştiu eu cine altcineva. Dacă înţelegem acest lucru, jumătate din succes este asigurat. Cealaltă jumătate este dată de ceea ce numim opţiune. Dacă votăm pur şi simplu aşa cum ar trebui pentru că, în final, România să obţină un avantaj cât mai mare, ar trebui să ne gândim ce anume susţinem prin votul nostru. Ia să vedem!
Dacă ştim ce nu votăm, să stabilim ce votăm. Dacă votăm PSD, îl votăm pe Martin Schulz pentru a conduce, în următorii cinci ani, Europa. Dacă votăm pentru PDL, PMP, PNŢCD sau UDMR, îl votăm pe un domn Jean-Claude Juncker, iar cine votează PNL, votează un alt domn numit, Guy Verhofstadt. Pentru romanul de rând, aceste personaje sunt insignifiante. Însă, în realitate, de cultură, personalitatea şi ideologia acestora sunt legate multe în viitorii cinci ani. Avem, prin urmare, trei nume. Ia să vedem ce facem cu ele!
Cine este Jean-Claude Juncker? Un apostol al austerităţii. America a ieşit din criza stimulând investiţiile şi consumul. Europa a ieşit din criza mult mai greu, dacă a ieşit cumva şi cu costuri uriaşe, stimulând austeritatea. Tăierile de salarii, reducerea masivă a cheltuielilor. Aşa numita super disciplina fiscală pe care a îmbrăţişat-o strâns şi Traian Băsescu şi Guvernul Boc. Juncker lucrează sub presiunea Germaniei. Care nu s-a dovedit deloc prietenoasă cu România. Mă refer la Germania doamnei Angela Mekel, nu la Germania în general.
Cine e Martin Schulz? Spre deosebite de Jean-Claude Juncker, susţinut de aşa-zisă dreapta românească, Băsescu plus UDMR, Martin Schulz este preferabil pentru funcţia de comisar european a stangii socialiste. A dovedit, până acum, că este un veleitar interesat exclusiv de propria sa ascensiune şi a săvârşit, conform raportului de audit, o serie de neregularităţi, ca să nu le spun ilegalităţi, utilizând bani europeni şi funcţionari europeni pentru campania socialiştilor. Un domn care în moment cheie din istoria recentă a României, cum a fost cel legat de demiterea lui Traian Băsescu, s-a dovedit a fi ostil acestei ţări. Şi un mare gafeur în materie de diplomaţie.
Niciunul dintre cei doi nu e potrivit în această înaltă funcţie. Şi totuşi, unul dintre ei va fi alesul. Cum facem ca noi, romanii, să optăm pentru răul cel mai mic? Într-un singur fel. Dându-i cât mai multe voturi deci, cât mai multă putere, unui al treilea, pentru că acesta să-i poată sufla ulterior în ceafa viitorului comisar european. Şi cine este acest al treilea? Întâmplător sau nu, el este belgianul Guy Verhofstadt. Liberal susţinut de cea de a treia grupare, mai mică decât a socialiştilor şi popularilor din Parlamentul European, de gruparea A.L.D.E.. Care, în final, va fuziona sau nu cu popularii. Dar, şi dacă da şi dacă nu, cu cât reprezentanţii lor vor avea mai multă forţă deci, mai mulţi parlamentari, cu atât va fi mai bine. Şi pentru noi. În măsura în care chiar noi îi vom da cea mai mare parte din putere, făcând din liberalii romani, în continuare, grupul cel mai numeros din A.L.D.E.
Fatalitatea sau norocul face că reprezentantul A.L.D.E. să se fi dovedit şi cel mai îndrăzneţ, mai vizionar, mai articulat dintre candidaţii care participă la rundele de dezbateri pentru desemnarea viitorului comisar european. Întrucât niciunul dintre primii doi nu poate obţine majoritate absolută în Parlament, este clar că cel de-al treilea va face diferenţa. Şi va putea negocia răul cel mai mic, impunând o anumită conduita viitorului comisar european.
Ce vreau să spun? Ca în interesul României este, în primul rând, să avem cât mai mulţi oameni care să meargă să voteze pentru U.E. Este şi în interesul echilibrului politic intern. Dacă romanii vor merge în număr mic la vot, maghiarii, care sunt mai disciplinaţi, vor schimba proporţia şi vor obţine nu 5-8 %, ci peste. Ceea ce nu cred că ne va aduce prea multe foloase în viitor. În al doilea rând, am avea de câştigat, şi o spun cât se poate de deschis, că cei mai mulţi dintre noi să votăm PNL. Nu cu gândul la competiţia electorală. Ci doar animaţi fiind de adevăratul nostru interes în plan european.