6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:09
No menu items!

Ce va face Ponta dacă Băsescu nu îl desemnează premier după alegeri

spot_img

Victor Ponta spune că, dacă şeful statului nu va desemna propunerea USL pentru funcţia de şef al Guvernului după alegeri, se va ajunge la o criză politică de care România nu are nevoie.

„Nu există nicio altă soluţie de stabilitate, decât desemnarea candidatului USL pentru funcţia de premier (n.r. după alegerile parlamentare), nu vorbim de nume sau partide. Când o alianţă câştigă peste 50%, formează Guvernul şi în Germania, şi în Bulgaria, şi peste tot. Orice altă soluţie ar reprezenta o criză politică, de care România nu are nevoie. România are nevoie de o majoritate care să funcţioneze, de un guvern care să vină cu bugetul în 15 zile”, a comentat Ponta. Solicitat să comenteze afirmaţiile co-preşedintelui USL Crin Antonescu privind o nouă suspendare a lui Băsescu dacă va refuza să desemneze propunerea USL de premier, Ponta s-a mulţumit să declare că Antonescu a vorbit despre nevoia de stabilitate. „Sunt 100% de acord cu el”, a subliniat şeful PSD. (A.M)