2.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 22:13
No menu items!

Ce trebuie să știi dacă faci donații la biserică

spot_img

Cancelaria Sfântului Sinod a prezentat măsurile canonice împotriva corupţiei dar și pe cele privind donațiile, făcute atât de persoane fizice, cât și de asociații sau firme.

Biserica Ortodoxă Română afirmă, într-un document transmis public, că nu se justifică sub nicio formă actele sau tentativele de corupţie, iar pentru clericii, mirenii și monahii implicați sunt prevăzute sancţiuni drastice.

„Simonia (corupţia) este fapta prin care, în schimbul unor valori (bani, bunuri sau avantaje), ori prin prietenie, nepotism, influenţe sau presiuni politice şi de orice natură, se obţine o hirotonie, eparhie, parohie, funcţie, distincţie sau avansare clericală, precum  şi admiterea, notarea, absolvirea sau promovarea în învăţământul teologic preuniversitar, universitar şi postuniversitar (art. 15 alin. 1)”, se arată în comunicatul BOR.

De asemenea, în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, s-a stabilit că, «în mănăstirea, schitul sau metocul date în folosinţă prin sfinţire, niciunul dintre ctitori, donatori şi binefăcători nu are vreun drept de proprietate, folosinţă sau amestec în conducerea, administrarea şi viaţa spirituală a acestora».

Totodată, în Regulamentul Administrării Bunurilor Bisericeşti se prevede clar că „donaţiile de orice natură şi legatele se acceptă numai dacă sunt de un real folos unităţilor bisericeşti”, indicându-se apoi detaliat procedura de urmat în astfel de situaţii, precum şi organismele bisericeşti, care pot aproba acceptarea de donaţii.

E. Stan