Narcisismul, impulsivitatea şi lipsa de empatie, trăsături ale bărbaţilor care postează selfie-uri
Persoanele care publică online foarte multe poze de tip selfie au caracteristici similare psihopaţilor, susţin cercetătorii de la Universitatea Ohio State, potrivit dailymail.co.uk.
În cadrul unui studiu, ei au analizat pozele publicate de bărbaţi pe reţelele sociale Facebook, Twitter şi Instagram şi au contatat că aceştia erau mai narcisişti, impulsivi şi lipsiţi de empatie.De asemenea, sunt egoişti şi posedă multe trăsături antisociale, au demonstrat Psihologii de la Universitatea Ohio.
Mulţi utilizatori îşi editează pozele înainte de publicare, astfel încât să arate cât mai bine, narcisismul fiind trăsătura cea mai evidentă a acestora. În schimb, cei care nu îşi editează fotografiile, ci le publică imediat, au trăsături de psihopaţi, spun cercetătorii.
Studiul a fost publicat în revista Personality and Individual Differences, iar în vederea cercetării au fost monitorizaţi 800 de bărbaţi cu vârsta între 18 şi 40 de ani.
Psihologii au urmărit fotografiile publicate de aceştia online, iar ulterior le-au dat să completeze chestionare pentru a le stabili personalitatea.
Studii anterioare au arătat că persoanele obsedate de selfie-uri suferă de o tulburare psihică numită Body Dysmorphic Disorder, din cauza căreia sunt obsedaţi de aspectul lor şi deseori foarte nemulţumiţi de cum arată.
Olimpia Diaconiuc