4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:37
No menu items!

Ce spune Sorin Grindeanu despre o eventuală ieșire a UDMR de la guvernare: „O clarificare îmi doresc să existe”

spot_img

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, vicepremier și ministru al Transporturilor, a declarat, duminică, că afirmaţiile premierului maghiar Viktor Orban la Tuşnad au fost rasiste şi a susținut că această chestiune va fi discutată la prima şedinţă de coaliţie. El a precizat că nu doreşte nimeni ca UDMR să iasă de la guvernare, dar a menţionat că îşi doreşte să existe o clarificare.

Grideanu a fost întrebat, duminică , la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă, în cazul în care ar fi fost premier, ar fi invitat UDMR să iasă de la guvernare după scandalul declaraţiilor făcute la Băile Tuşnad de către premierul maghiar Victor Orban. “În primul rând, am făcut declaraţii pe acest subiect. A făcut şi preşedintele României, Klaus Iohannis. Am declarat ceea ce cred – că e o chestiune inedită, că sunt 100% de acord cu ce a spus preşedintele”, a transmis Sorin Grideanu.

El a apreciat că răspunsul UDMR legat de declaraţiile lui Viktor Orban trebuie să vină. „Răspunsul totuşi trebuie să vină. Şi nu priveşte nimeni cu pasiune, dar clarificări trebuie să vină pentru că motivaţia e simplă. Declaraţiile făcute de premierul ungar acolo… aş folosi un singur cuvânt, au fost rasiste. Din punctul meu de vedere, da. Şi nu doar din al meu şi am văzut, nu doar în România, am văzut şi alte poziţii internaţionale care au fost”, a adăugat prim-vicepreşedintele PSD.

Întrebat cum i s-a părut reacţia lui Kelemen Hunor la declaraţiile premierului maghiar, Grindeanu a răspuns: „Moale. Dar nu o spun eu. Am văzut o declaraţie a lui Marko Bela, fostul preşedinte UDMR, care spunea că e nevoie de mai multă clarificare şi că se aşteaptă ca liderii UDMR să facă acelaşi lucru. Acea clarificare e necesară dacă ea se va face, nu doreşte nimeni să iasă UDMR de la guvernare. Dar o clarificare îmi doresc să existe„.

Liderul social-democrat consideră că această chestiune va fi discutată la viitoarea şedinţă a coaliţiei. „Săptămâna aceasta a fost şedinţă de Guvern. Colegii de la UDMR, mare parte dintre ei sunt în săptămâna probabil pe care şi-au luat-o pentru a avea concediu. Nu e o chestiune care să fie evitată. Eu cred că la prima şedinţă a coaliţiei va fi discutată. Am avut şi preşedintele partidului meu, care a fost într-o situaţie aparte, a avut COVID. Deci, de aceea, această şedinţă de coaliţie, care se ţine săptămânal, nu a avut loc. Dar va avea loc”, a transmis Grindeanu.

El a mai fost întrebat de ce social-democraţii şi PNL ţin să guverneze cu UDMR deşi au majoritate împreună.

Sunt buni profesionişti miniştrii UDMR. Relaţia pe care eu, cel puţin, ca ministru al Transporturilor, o am cu colegii din UDMR, din Guvern, este foarte bună şi îmi doresc să continue. De fiecare dată când avem proiecte comune, că vorbim de Ministerul Dezvoltării, cu care interacţionăm mult, la fel cu Ministerul Mediului, când avem proiecte comune, de fiecare dată e un efort comun şi mi-ar părea foarte rău să fie scoşi de la guvernare. Nu sunt de acord cu aşa ceva, atâta timp cât există şi vor exista acele clarificări absolut necesare”, a mai declarat Sorin Grindeanu.

Premierul Ungariei Viktor Orban a spus, la Tuşnad, că pentru încheierea războiului din Ucraina este nevoie de o nouă strategie a Occidentului, el precizând totodată că discursul ruşilor trebuie luat în serios. În plus, Orban a arătat că alimentarea cu arme moderne a Ucrainei nu va face decât să prelungească războiul, iar conflictul nu va fi încheiat decât în urma negocierilor ruso-americane.

Totodată, Viktor Orban a mai declarat: „Pentru că există o lume în care popoarele din Europa sunt amestecate cu cele din afara Europei. Aceasta este o lume de rasă mixtă. Şi avem un amestec de popoare din interiorul Europei: se mută, lucrează, se mută. (…) Suntem dispuşi să ne amestecăm unii cu alţii, dar nu vrem să devenim rasă mixtă”.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat că nu consideră că discursul lui Viktor Orbán de la Băile Tuşnad a fost unul rasist sau putinist şi a apreciat că orice declaraţie trebuie interpretată în context. Liderul UDMR a afirmat că-l cunoaşte foarte bine pe premierul maghiar, a discutat cu el în repetate rânduri şi nu are nicio urmă de rasism în el, iar faptul că vrea pace nu-l face să fie „un putinist”. 

Raluca Dan