Sirianul Omar Hayssam, aflat în spatele gratiilor pentru terorism, scrie pe facebook că România se va confrunta cu un val de refugiați în următoarele 6 luni
În postarea de pe rețeaua de socializare, sirianul susține că în România vor ajunge mai mult de 1.700 de refugiați, așa cum au spus autoritățile, aproximativ 3.000 de imigranți pe zi.
Soluția propusă de Omar Hayssam este că autoritățile ar trebui să înființeze o entitate juridică specială, prezidată de un ministru sau de un demnitar cu experiență, care să se ocupe, alături de personalitățile comunităților arabe, de această problemă.
Considerând fluxul de migranţi din ţări precum Serbia şi Ungaria, în opinia mea, România se va confrunta cu un val de refugiaţi de peste 3.000 de persoane pe zi, în următoarele şase luni. Evenimentele din Orientul mai mult sau mai puţin apropiat şi situaţia dintr-o sumă de spaţii vecine celui european implică o panică acută în rândul populaţiei şi mişcări spectaculoase a mari mase de oameni. Europa Occidentală se va preocupa de administrarea crizei refugiaţilor în parametri existenţi şi va soma ţări de graniţă ale Uniunii, ca România, să-şi asume excedentul de migranţi pe speze proprii.
Omar Hayssam
Sirianul a msi scris că 3.000 de oameni pe zi, înmulțit cu 30 de zile, apoi înmulțit cu 6 luni, ar însemna jumătate de milion de refugiați. Acești oameni trebuie cazați, hrăniți și au nevoie de condiții decente de viață, chiar dacă este un tranzit forțat, mai spune afaceristul condamnat pentru răpirea jurnaliștilor români în Irak.
Consilierul prezidențial pe politici europene Leonard Orban a declarat, zilele trecute, că primii imigranți pe care țara noastră s-a angajat să-i primească vor sosi începând cu luna noiembrie. Este vorba de 1.700 de refugiați care vor sosi treptat și care vor fi cazați în cele 6 centre disponibile în țara noastră.Cine nu va avea drept de azil nu va putea rămâne, au mai declarat autoritățile.