1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:04
No menu items!

Ce spune Iohannis despre acuzațiile de plagiat ale premierului Ciucă

spot_img

Președintele Klaus Iohannis consideră corectă decizia premierului Nicolae Ciucă de a solicita Comisiei de Etică a UNAp – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat să-i analizeze lucrarea sa, după ce a fost acuzat că și-ar fi plagiat o parte din teză.

„Președintele Klaus Iohannis își menține poziția reiterată în nenumărate declarații publice privind combaterea fenomenului plagiatului și importanța integrității academice.

Președintele României consideră corectă și necesară decizia premierului Nicolae Ciucă de a solicita analizarea tezei sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp, orice demers menit să clarifice suspiciunile formulate în spațiul public fiind binevenit.

Până la o decizie finală a instituțiilor abilitate, Președintele Klaus Iohannis nu va mai face alte precizări pe acest subiect”, se arată într-un răspuns al Administrației Prezidențiale pentru Europa Liberă.

                                                                                                                    Adina Silav