-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:57
No menu items!

Ce spune Angelina Jolie despre cei pe care îi ajută

spot_img

Vizitele pe care le face în taberele de refugiaţi, au determinat-o pe actriţa americană să aprecieze mai mult lucrurile bune din viaţa ei

 

angelina jolie photo 

Angelina Jolie a declarat că ajutorul oferit oamenilor din zonele de război o face fericită, întrucât, datorită acelor vizite efectuate în taberele de refugiaţi, apreciază şi mai mult lucrurile bune din viaţa ei, informează contactmusic.com.

Vedeta americană, în vârstă de 38 de ani, care are şase copii alături de parternerul său de viaţă, actorul Brad Pitt, cu care s-a logodit în aprilie 2012, spune că aceste vizite pe care le face în taberele de refugiaţi în colaborare cu Organizaţia Naţiunilor Unite au determinat-o să nu mai fie îngrijorată de propriile probleme din viaţa de zi cu zi şi să aprecieze mai mult lucrurile bune din viaţa ei.

Am avut o perioadă în care eram ocupată cu propriile mele probleme şi griji. Apoi, am călătorit în acele zone unde există victime ale minelor de război, am mers pentru prima dată într-o zonă de război şi am văzut acolo oameni care aveau cu adevărat nevoie de ajutor. Cunoşti oameni care nu mai ştiu unde se află părinţii lor sau copiii lor şi care nu au suficientă hrană. Apoi, te trezeşti dintr-o dată şi îţi dai seama cât de norocos eşti şi îţi dai seama că grijile tale nu reprezintă nimic în comparaţie cu problemele acelor oameni

Angelina Jolie

„Nu îţi mai faci griji pentru tine, îţi faci griji pentru ceilalţi şi, astfel, evoluezi ca om. Asta m-a ajutat să scap de falsele griji din mintea mea. Şi te face să ai o viaţă fericită. Să fii în slujba celor din jur creează o viaţă mai fericită”, a adăugat actriţa americană.

Oamenii nu se nasc răi

Angelina Jolie nu crede că oamenii se nasc răi, considerând mai degrabă că personalităţile lor sunt modelate de alegerile pe care aceştia le fac în vieţile lor.

„Putem să alegem în privinţa felului în care reacţionăm faţă de lucrurile care ni se întâmplă în viaţă, putem să alegem dacă să permitem sau să nu permitem acelor lucruri să ne schimbe. Putem să devenim mistuiţi de ură şi de întuneric sau putem să ne recâştigăm umanitatea cumva sau să facem pace cu acele lucruri şi să învăţăm câte ceva despre noi înşine”, a declarat vedeta americană într-un interviu acordat revistei Psychologies.

La numai 38 de ani, Jolie, premiată cu Oscar şi desemnată actriţa cel mai bine plătită de la Hollywood în 2009, 2011 şi 2013, a fost şi ambasador al bunăvoinţei pentru Înaltul comisariat pentru refugiaţi din cadrul ONU.

În aprilie 2012, UNHCR a luat decizia de a-i acorda Angelinei Jolie titlul de trimis special, întrucât actriţa americană a dovedit în ultimul deceniu, de când a devenit ambasadoare a bunăvoinţei pentru UNHCR, un angajament excepţional faţă de cauza persoanelor refugiate. Angelina Jolie a donat în ultimii ani peste 5 milioane de dolari programelor iniţiate de ONU pentru ajutorarea persoanelor refugiate din lumea întreagă.

Angelina Jolie, care a deţinut titlul de ambasadoare a bunăvoinţei pentru Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (United Nations High Commissioner for Refugees/ UNHCR) din 2001 până în aprilie 2012, a vizitat în această perioadă peste 40 de tabere de refugiaţi pe plan mondial.

Angelina Jolie a devenit celebră graţie rolului principal din franciza „Lara Croft” şi a jucat în multe producţii cu succes la public, precum „Domnul şi doamna Smith”, „Speranţa moare ultima/ A Mighty Heart”, „Gia”, „Dispari în 60 de secunde”, „Alexandru”, „Beowulf”, „Wanted” şi „Kung Fu Panda”.

C.A.