3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 14:13
No menu items!

Ce soţi ne oferă zodiile?

spot_img

Ce soţi ne oferă zodiile?

Partenerul ne pare a fi o carte deschisă şi ne decidem să-i fim alături pentru tot restul vieţii. Cu toţii avem calităţi şi defecte, dar bărbatul ideal beneficiază de privilegiul de a-i putea fi ignorată influenţa astrală.

Berbecul este prietenos, energic şi onest, îi place să-şi surprindă partenera, deci nu te plictiseşte niciodată. Ca soţ, este extrem de generos şi îţi va face multe cadouri, fără motive speciale. Se implică în relaţie, este bun şi dedicat, iar riscul unei aventuri extraconjugale este aproape nul, mai ales când simte că-i împărtăşeşti sentimentele. Păcat că este impulsiv şi egoist când lucrurile nu ies cum îşi doreşte.

Taurul este romantic, generos, realist şi ştie ce apreciază o femeie, aşa că te va cuceri negreşit. Ca soţ, este iubitor, protector şi galant. Vrea să-ţi asigure o viaţă lipsită de griji, de aceea se dedică jobului său, dar, în timpul liber, îţi acordă toată atenţia. Are caracter puternic şi nu face primul pas spre împăcare, deoarece este mândru şi nu-şi calcă pe orgoliu aproape niciodată.

Geamănul este vesel, deschis, inteligent şi-ţi oferă întotdeauna siguranţă. Are un soi de dualitate, apărând vesel, comunicativ, exuberant, dar trist şi retras, în acelaşi timp. Nu se schimbă uşor, deci e bine să i te adaptezi, dacă vrei o relaţie bună şi de lungă durată. Uneori, este lipsit de concentrare – începe mai multe lucruri pe care nu le termină, deoarece îi stârneşte interesul altceva.

Racul este cel mai romantic bărbat din zodiac. Tinde să fie închis, melancolic şi îngândurat, dar, cu atenţia cuvenită, te va iubi necondiţionat şi unic. Dacă-l înţelegi fără să-i pui întrebări, vă veţi înţelege minunat. Îi place să muncească pentru a-ţi oferi siguranţă financiară. Îi plac petrecerile, dar e sensibil şi sucit şi, dacă ceva nu-i convine, pleacă acasă, chiar dacă tu te distrezi.

Leul trăieşte pentru a fi adorat – este soţul perfect, dacă este prioritatea ta. Iubeşte-l necondiţionat, fii cea mai frumoasă femeie pentru a se mândri cu tine şi arată-i că este centrul universului tău. Fiind gelos şi mândru, dacă simte că trăieşti pentru el, te va iubi cu pasiune, va munci pentru a-ţi oferi o viaţă lipsită de griji, te va ajuta la treburile casnice şi-şi va petrece timpul liber numai cu tine. Este arogant şi face remarci răutăcioase uneori.

Feciorul este realist şi sincer, dar indiferent, superior şi critic uneori. Nu te copleşeşte cu declaraţii de dragoste sau cadouri scumpe, dar nici nu-ţi dă motive de gelozie şi-ţi va fi alături în orice situaţie. Necesită răbdare, deoarece tinde să-şi ascundă sentimentele, dar îţi va declara iubirea simplu şi la obiect. Are o forţă interioară de invidiat şi face faţă multor situaţii grele, luând decizii corecte întotdeauna.

Balanţa este aproape imposibil de dus la altar, deoarece îi place aventura, este mincinos şi posesiv şi crede că o singură femeie nu-i poate oferi ceea ce-şi doreşte pentru tot restul vieţii. Ca soţ, vrea să te mulţumească, să te ajute cu treburile casnice şi să-ţi fie mereu aproape la nevoie. Este superficial emoţional, dar deschis şi comunicativ. Dacă ştii să-i menţii interesul aprins, viaţa alături de el va fi frumoasă şi uşoară.

Scorpionul este energic, pasional şi inteligent. Capabil de emoţii intense şi cuceritor din fire, va fi un soţ ideal dacă eşti femeia cu care să se poată mândri. Ca soţ, va fi muncitor şi atent cu familia sa, dar nu foarte interesat de treburile casnice. Când are chef, poate fi bucătar de excepţie şi te poate face să te simţi cea mai iubită femeie din lume. Altfel, este leneş, răzbunător şi se enervează repede.

Săgetătorul este visător, optimist şi inteligent. Soţ bun şi cald, are nevoie de libertate pentru a se simţi bine în cuplu, aşa că fără întrebări şi explicaţii. Fii afectuoasă şi-ţi va demonstra cât de mult te iubeşte. Urăşte riscul şi nu va avea o carieră strălucitoare sau un salariu precum ar merita.

Capricornul este echilibrat şi realist, are caracter puternic şi simte nevoia să fie lăudat. Deşi este egoist, va fi soţ bun, daca ştii să-l abordezi. Are nevoie de o femeie puternică alături, care să nu-l enerveze cu plânsete şi slăbiciuni. Îţi va acorda multă atenţie şi poate fi extrem de romantic, deşi pare dur.

Vărsătorul este cel mai bun prieten şi confident, romantic şi pasional. E sincer şi expresiv, iar, dacă simte că-l iubeşti necondiţionat, va revărsa asupra ta multă iubire, cocoloşindu-te cu gesturi tandre şi mici atenţii. Uneori visează cu ochii deschişi, admiră femeile frumoase şi deştepte, dar nu înşeală. Tinde să ignore ceea ce-l înconjoară şi asta poate deranja.

Peştele este sensibil, visător şi distractiv – te surprinde mereu cu glume şi cadouri valoroase emoţional. Poate fi soţul ideal – nu are prejudecăţi şi nu crede în stereotipuri, aşadar femeia ideală trebuie să fie frumoasă şi elegantă şi să-l copleşească cu iubirea ei, pentru ca el să-i devină protector. Ştie să te asculte şi să te facă să-l iubeşti. Uneori sunt negativişti şi posomorâţi.

C.N.