-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:41
No menu items!

Ce semnifică BAFTA?

spot_img

Ce semnifică BAFTA?

Festivalul BAFTA reprezintă un eveniment caritabil care susţine, dezvoltă şi promovează formele artei TV prin identificarea şi premierea excelenţei, inspirându-i pe cei care activează în acest domeniu şi dăruind beneficii publicului. În completare la ceremoniile de premiere, BAFTA are un program educativ şi organizaţional anual, ce oferă acces unic la câteva dintre talentele remarcabile ale lumii.

Atelierele de lucru, seminariile, lectura şi schemele de mentorat se adresează auditoriului de toate vârstele şi din toate domeniile. BAFTA supravieţuieşte din taxe de înscriere ale membrilor, donaţii individuale, fonduri şi diverse parteneriate cu fundaţii şi corporaţii. Anul acesta nu au fost nominalizate multe filme, fapt care a dezamăgit publicul. Deschizătorul de drumuri, drama “Lincoln” are zece nominalizări, musicalul „Les Miserables” şi drama „Life of Pi” au câte nouă nominalizări, iar „Django Unchained” are cinci nominalizări.

Cea mai mare onoare acordată în cadrul galei este premiul anual, decernat anul trecut lui Martin Scorsese. Anul acesta, regizorul Alan Parker va primi premiul BAFTA pentru activitatea desfăşurată, iar acesta s-a declarat flatat şi onorat. Regizorul britanic, ale cărui filme au strâns deja 19 premii Bafta, va primi distincţia în cadrul galei de la Royal Opera House – Londra. Printre personalităţile care s-au bucurat, de-a lungul timpului, de această onoare se numără Charlie Chaplin, Alfred Hitchcock, Steven Spielberg şi Stanley Kubrick.

C.N.