-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:53
No menu items!

Ce se poate ascunde în spatele butonului „Like” al Facebook

spot_img

O instanță din Germania a decis, miercuri, că transferul datelor de către site-urile de comerț electronic către platforma Facebook, prin intermediul butonului „Like”, fără a avea consimțământul consumatorilor, încalcă prevederile legale germane și comunitare privind dreptul la intimitate, informează DPA citată de Agerpres.

Organizația pentru Sprijinirea Consumatorului din landul Renania de Nord-Westfalia a dat în judecată două firme care dețin site-uri de comerț electronic pentru că au transferat informații către Facebook prin intermediul butonului „Like”, fără a avea consimțământul utilizatorilor de internet.

Curtea din Dusseldorf a hotărât că cele două companii trebuie să informeze în viitor consumatorii prezenți pe site-urile lor de comerț electronic că prin apăsarea butonului „Like” adresele lor de internet IP pot fi transferate la Facebook. „Nimeni nu știe ce face Facebook cu datele colectate”, a declarat Sabrine Petri, jurist pentru Organizația pentru Sprijinirea Consumatorului.

Butonul „Like” este folosit de Facebook pentru a instala programe foarte mici pe computerele personale ale utilizatorilor, care schițează un profil al internautului, fie că acesta are sau nu cont de Facebook.

Decizia Curții din Dusseldorf ar putea afecta companii din Germania. Facebook se confruntă deja cu o anchetă în Germania, unde Biroul Federal al Cartelului, organismul care supraveghează practicile concurențiale, verifică posibilul abuz al folosirii datelor și încălcarea legilor privind protecția confidențialității.

Emanuel Stan