1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:59
No menu items!

Ce se întâmplă la Primăria Costineşti, unde voturile s-au numărat de 5 ori. „Eu de ce nu am fost declarat câștigător? E o harababură totală”

spot_img

Alegerile locale pentru funcția de primar al stațiunii Costinești continuă să fie învăluite în haos și controverse. Biroul Electoral Județean Constanţa a dispus renumărarea voturilor, demers care s-a efectuat de cinci ori fără a clarifica, însă, cine e câștigătorul alegerilor de duminică.

Candidații la Primăria Costinești au semnalat abateri grave la buletinele de vot, dar şi la numărătoare, acolo unde există o diferență de un singur vot.

Mai mult, există acuzații că printre alegători s-ar fi aflat şi doi ucraineni, despre care nu se ştie încă nimic.

Şi pentru că ambii candidații au depus contestații, Biroul Electoral Județean Constanţa a dispus renumărarea voturilor, fără a clarifica, însă, cine e câștigătorul alegerilor de duminică.

„La Costinești avem două secții de votare. Inițial, la prima numărare s-a stabilit că rezultatul final a fost în favoarea mea. Ulterior, a fost declarat balotaj, ca apoi să nu mai înțelegem nimic, să fie declarat câștigător celălalt competitor. La nivelul ambelor secții, au fost întocmite câte trei procese verbale pentru scrutinul alegerii primarului. Toate cele trei procese verbale având cifre diferite și un rezultat diferit. Sâmbătă, în preziua alegerilor, am preluat de la prefectură buletinele de vot,după cum urmează: 1.077 pe secţia 416 Costinești și 202.098 pe secţia din Schitul.

În procesele verbale, spre exemplu, la Costinești au fost menționate trei valori de buletine de vot, respectiv 1077, apoi 1082, ca în final să apară 1.610. Nu știu dacă mai înțelegeți, nici eu nu înțeleg nimic din ce s-a întâmplat. Nu a fost preluată în tabletă lista alegătorilor care au solicitat urna specială.

Au fost validate trei buletine de vot care nu aveau ștampilă de control a secției de votare, respectiv trei pentru primar și cinci pentru consiliul local. Această validare a avut loc printr-o hotărâre a biroului de circumscripție, contrar dispozițiilor legale în vigoare. Locțiitorul biroului de circumscripție a ridicat o problemă referitoare la votul unor cetățeni ucraineni, despre care nu se ştie dacă au cetățenie română, s-au a altui stat membru. Acest aspect nu a fost clarificat.

S-au identificat buletine de vot rupte, două dintre acestea  fiind anulate și votul îmi aparținea mie, iar cel de-al treilea a fost validat contracandidatului și procesul verbal centralizator întocmit la nivelul circumscripției are date eronate. Astfel, au atribuit 774 de voturi contracandidatului și 772 mie, iar în partea finală apare o mențiune că acesta a fost declarat câștigător cu 771 de voturi. Păi, atunci eu cu 772 de voturi de ce nu am fost declarat câștigător? E o harababură totală”, a declarat actualul primar din Costinești, Dumitru Jeanu, care a fost declarat, în primă fază, câștigător al unui nou mandat, la Antena 3 CNN.

                                                                                                           Adina Bucur