1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:09
No menu items!

Ce se întâmplă cu copilul de 4 ani al teroristului din Pitești. Cum a supraviețuit în mod miraculos

spot_img

Copilul care, în  martie 2015, a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Piteşti este al bărbatului din Pitești reținut joi pentru terorism. „Copilul ăsta e un norocos. Uitaţi-vă, e sănătos! Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot”, a declarat vineri jurnaliștilor bunica băieţelului, cea care îl creşte.

Potrivit Mediafax, cu doi ani în urmă, copilul suspectului de terorism reţinut joi de DIICOT Piteşti a căzut, în martie 2015, de la etajul al patrulea al unui bloc, dar a supravieţuit.

La sosirea echipajelor medicale el era conştient, fiind însă foarte speriat şi plângând. Şefii Serviciului de Ambulanţă Argeş declarau la vremea respectivă că micuţul a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, întrucât impactul cu solul a fost atenuat de crengile unui copac de care s-a lovit copilul.

Atât Poliţia, cât şi Protecţia Copilului au deschis anchete la acea vreme. Dosarul deschis pe numele mamei copilului a fost închis cu neînceperea urmăririi penale, anchetatorii considerând că nu a fost un act voit din partea femeii, ci pur şi simplu copilul s-a dezechilibrat şi a căzut în gol.

Acum băieţelul în vârstă de patru ani şi jumătate este în grija bunicii sale, la Muşăteşti.

Bărbatul suspectat de terorism, Ionuţ Cătălin Bălan, urmează să fie prezentat, vineri, magistraţilor Curţii de Apel Piteşti, cu propunere de arestare preventivă, după ce joi a fost reţinut pentru 24 de ore.

R.D.